Stimați brădeni,
Pentru că am primit numeroase mesaje atât în spațiul public, cât și în cel privat cu privire la activitatea serviciului de ecarisaj, țin să fac câteva lămuriri asupra acestei activități:
1. Serviciul de ecarisaj a fost înființat pentru a veni în sprijinul cetățenilor, având în vedere situația câinilor fără stăpân ce s-au înmulțit alarmant în ultima perioadă!
2. Primăria Bradu are contract cu adăpostul municipiului Pitești, acolo unde vor fi duși câinii după capturare.
3. Vă asigur de faptul că animalele capturate vor fi îngrijite conform normelor aflate în vigoare, având în vedere contractul încheiat cu adăpostul municipiului Pitești.
4. În prezent, în comuna Bradu avem în derulare o amplă campanie de sterilizare și microcipare GRATUITĂ. Aceasta se desfășoară lunar, până în noiembrie, conform programului afișat.
Primăria Bradu a făcut toate demersurile necesare în vederea soluționării acestei situații, însă responsabilizarea cetățenilor în privința abandonului de animale NU o putem face!
Ține de noi, de fiecare brădean în parte, să respectăm legea, precum și să ne respectăm comunitatea!
Primar, Dan Stroe
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.