Începând cu data de 26 august 2024, CORAL IMPEX SRL va efectua servicii de dezinsecţie la scările de bloc din orașuL Mioveni. Serviciile menționate sunt realizate de firma CORAL IMPEX SRL, conform Contractului de achiziție publică de servicii nr. 12618/15.05.2020. Substanța utilizată pentru dezinsecția scărilor de bloc este: K-Othrine WG 250.
Măsuri de prim ajutor specifice insecticidului K-OTHRINE WG 250:
– Inhalare: Se va ieşi la aer curat. Se va culca persoana respectivă şi se va ţine la căldură.
– Se va anunţa imediat un medic sau spitalul de urgenţă. Contactul cu pielea: Spălaţi imediat cu multă apă si săpun, timp de cel puţin 15 minute!
– Apa caldă poate creşte în mod subiectiv senzaţia de iritare/parestezia. Acesta nu este un semn de intoxicaţie sistemică. În cazul pielii iritate, aplicaţi uleiuri sau loţiuni cu vitamina E. Dacă simptomele persistă se va chema un medic.
– Contactul cu ochii: Se va clăti imediat şi din abundenţă cu apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puţin 15 minute. Scoateţi lentilele de contact, dacă există, după primele 5 minute şi continuaţi sa clătiţi cu apă. Apa caldă poate creşte în mod subiectiv senzaţia de iritare/parestezia. Acesta nu este un semn de intoxicaţie sistemică. Aplicaţi picături pentru calmare, dacă este necesar aplicaţi picături anestezice pentru ochi. Se va acorda asistenţă medicală dacă iritaţia creşte şi persistă.
– Ingerare: Clătiţi gura şi daţi apă de băut în înghiţituri mici. NU se va induce stare de vomă. În caz de ingerare se va consulta de urgenţă un medic căruia i se va arăta ambalajul sau eticheta.
Măsuri de prim ajutor specifice insecticidului Deltatim Plus:
– Contactul cu pielea: Îndepărtați imediat îmbrăcămintea contaminată, saturată. Spălați imediat cu multa apă și săpun. În cazul iritării pielii, consultați un medic. Dacă iritația persistă, aplicați o loțiune antihistaminică sau vitamina E.
– Contactul cu ochii: Spălați imediat cu multă apă, inclusiv pleoapele. Înlăturați lentilele de contact, dacă există, și clătiți ochii cu apă timp de cel puțin 15 min. Dacă iritația persistă, consultați un medic.
– Ingerare: Clătiți gura cu apă, fără să înghițiți. Consultați un medic sau apelați la un Centru de informare toxicologică imediat. Nu administrați niciodată nimic pe cale orală unei persoane inconștiente sau unei persoane care are crampe, decât cu permisiunea unui medic. Nu induceți vomă.
– Inhalare: Scoateți victima în afara zonei de pericol, la aer curat. În cazul în care aveți unele îndoieli sau dacă sunt observate unele simptome, consultați medic.
Substanța folosită este avizată de Comisia Națională a Produselor Biocide, se regăsește în Registrul Naţional al Produselor Biocide şi face parte din grupele Xn (gr. III), respectiv Xi (gr. IV) de toxicitate.
Colectarea deșeurilor rezultate în urma prestării serviciilor de dezinsecție se realizează de către prestator, iar neutralizarea acestora se face în baza contractelor încheiate de prestator cu operatori autorizați, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Vă rugăm să supravegheaţi cu atenţie copiii şi animalele de companie pentru a nu intra în raza de acţiune a aparatelor, deoarece contactul repetat şi prelungit al substanţelor cu pielea şi ochii poate cauza iritaţii!
În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestor servicii, perioada de efectuare va fi comunicată ulterior.
Cu o zi înainte de executarea serviciilor de dezinsecție în scările de bloc, se vor pune afișe pe fiecare scară.
Vă rugăm ca, în perioada menţionată, să luaţi toate măsurile care se impun în vederea protejării copiilor, persoanelor cu probleme respiratorii, cu alergii să nu circule pe scară decât după aerisirea temeinică. În caz contrar, UAT – Orașul Mioveni și S.C. Coral Impex S.R.L. sunt absolvite de orice responsabilitate!