Asociația Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de câini Smeura, în parteneriat cu Primăria comunei Dârmănești, organizează o campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor în data de 20 septembrie 2022.

Campania de sterilizare din data 20 septembrie se desfășoară începând cu ora 09.00 la sediul Primăriei Dârmănești. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0248/232.106, în intervalul orar 08.00-16.00.

Reamintim proprietarilor de câini că, potrivit Legii 258/2013 privind modificarea și completarea O.U.G. 155/2001, este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, aparținând rasei comune și metișii acestora. Sancțiunile pentru cei care nu-și sterilizează câinii și pisicile sunt între 5.000 și 10.000 lei.

Sterilizarea în masă este singura soluție pe termen mediu și lung. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, ca animalele să nu se mai înmulțească necontrolat. Animalele care urmează să fie sterilizate nu trebuie hrănite în ziua respectivă, femelele să nu fie gestante, iar vârsta minimă trebuie să fie de 7 luni. Proprietarii trebuie să dețină cartea de identitate pentru a-și da acordul în vederea intervenției chirurgicale.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.