Astăzi, 13 octombrie 2023, preșcolarii din grupa mare a „Ursuleților”, de la Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Poveștilor”, au vizitat Primăria Pitești, în cadrul unei activități educative în care copiii învață lucruri noi despre comunitatea în care trăiesc.
Însoțiți de doamna educatoare Corina Ghelmeci, cei mici au avut parte de o experiență interesantă, vizitând sediul primăriei și discutând cu viceprimarul Gelu Tofan despre pasiunile lor, dar și despre ceea ce își doresc pentru orașul lor. Copiii au acumulat informații folositoare, pe înțelesul lor, despre felul în care este administrat un oraș și despre municipalitate, au vizitat cabinetele primarului și al viceprimarului, dar și sala de consiliu a primăriei.
Felicitări cadrelor didactice pentru entuziasmul și implicarea în aceste activități didactice utile și deosebit de apreciate de către copii!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.