În perioada 29 septembrie-1 octombrie, Primăria orașului Mioveni, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni vor organiza cea de-a XIV-a ediție a evenimentului „Târgul Meșterilor Populari – Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului”.
Sunt invitați să participe doar comercianți înregistrați și producători agricoli atestați!
Sunt acceptate doar produsele care fac parte din următoarele categorii:
- fructe și legume;
- preparate din carne și lapte (pastramă, semipreparate afumate, brânză, caș, cașcaval etc.);
- dulceață, zacuscă, murături și alte alimente conservate;
- vin, must, țuică, afinată și alte băuturi distilate pe bază de fructe;
- miere, propolis și alte produse apicole;
- dulciuri de casă (ambalate și certificate, cu termen de valabilitate);
- produse de artizanat (diverse elemente cioplite în lemn, țesături, broderii, lavandă etc.).
Înscrierile se fac în perioada 13-22 septembrie, la Compartimentul Corp Control Primăria Mioveni. Mai multe informații puteți obține la numărul de telefon 0348/455.444 (interior 111).
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.