Premierul Nicolae Ciucă a declarat, despre Programul Național Anghel Saligny, că va fi lansat „foarte curând”. El spune că Executivul va suplimenta suma pentru a acoperi toate solicitările administrațiilor locale.

„Programul Național de Investiții Anghel Saligny (…) îl vom lansa foarte curând. Urmează să luăm decizia la nivelul Guvernului, astfel încât să suplimentăm suma pentru a putea să acoperim tot ceea ce înseamnă solicitările venite din teritoriu și el este îndreptat, așa cum spuneam, preponderent către această asumare a noastră de a elimina diferențele de dezvoltare dintre județe. De a reduce, pentru că nu putem să eliminăm, de a reduce diferențele între mediul rural și mediul urban”, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul Adunării Generale a Asociației Orașelor din România.

Premierul a precizat că sunt bani, sunt sume alocate atât pentru comune, cât și pentru orașe, pentru municipii, pentru consiliile județene. „Fiecare din cele patru instrumente oferă oportunități. Important este să determinăm complementaritatea eficienței pe care fiecare dintre ele o poate genera”, a mai arătat premierul, precizând că de multe ori s-au demarat proiecte care ar fi trebuit așezate într-o altă ordine de priorități.

Cele patru instrumente indicate de Nicolae Ciucă sunt finalizarea proiectelor demarate și asumate prin cadrul financiar multianual 2014-2020, PNRR, cadru multianual 2021-2027 și Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.