Guvernul a alocat, în ședința din data de 25 octombrie, 726.600.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale. Banii au fost alocaţi la solicitarea autorităților locale, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022.

S-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public, salubritate etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică a instituțiilor publice, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât şi alte cheltuieli neprevăzute.

Cu această ocazie, UAT Dârmăneşti a primit suma de 200.000 lei. Edilul-şef Emilian Ciolan ne-a informat că, în scurt timp, în comună vor demara lucrări de realizare a două canale de colectare a apelor pluviale, în zona Primăriei și a Dispensarului Uman din localitate.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.