Primarul Bascovului nu vrea să susțină proiectul de hotărâre “Sport pentru viață sănătoasă”, privind acordarea unui sprijin financiar sub formă de tichete valorice, elevilor din localitate care vor să practice un sport de masă. Astfel, pentru joi, 27 aprilie, în perspectiva ședinței de Consiliu Local, a cerut respingerea proiectului pe care l-am inițiat în favoarea sportului și a elevilor din Bascov. După mintea sa, copiii bascovenilor nu merită un voucher lunar de 250 de lei drept sprijin pentru practicarea unui sport. Îi solicit public să își reconsidere poziția!

Primarul Piteștiului a avut o gândire păguboasă în privința stimulentelor pentru nou-născuți, iar omologul său de la Bascov a vrut să-l copieze și a ordonat compartimentelor de specialitate să respingă proiectul nostru. Raportul întocmit de consilierii de specialitate este slab și motivațiile sunt forțate, unicul lor scop fiind acela de a bloca propunerea, strict la solicitarea edilului-şef. Argumentele pe care le-au inventat depășesc aria lor de competență, vorbesc eronat și în necunoștință de cauză despre discriminarea elevilor, amestecând totodată grav sportul de performanță cu cel de masă.

Lipsiți de transparență, au căutat să respingă acest proiect fără să îmi ceară o consultare prealabilă pentru ca împreună să identificăm soluții în vederea îmbunătățirii sale, dacă era cazul. Au acționat pe ascuns, “noaptea ca hoții”. Pe Facebook, acest primar se laudă ipocrit cu “vești foarte bune pentru tinerii și iubitorii de sport din localitatea Bascov”, pozându-se la CNI cum semnează predarea amplasamentului bazei sportive, dar refuză să îi sprijine pe copiii din Bascov care vor să facă sport.

Conform propunerii noastre, beneficiarii acestui proiect sunt toți elevii, locuitori ai Bascovului, din învățământul preuniversitar de stat de pe raza comunei, în ordinea înregistrării solicitărilor și în limita locurilor disponibile lunar, respectiv a bugetului alocat cu această destinație. Ar avea de câștigat toți copiii din Bascov, dar și asociațiile și cluburile sportive din Argeș.

Socot că decizia lor de a respinge acest proiect este abuzivă și îndreptată împotriva copiilor din localitate, care sunt astfel vitregiți de un ajutor în vederea practicării sportului de masă.

Cătălin Andrei, consilier local

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.