📍 Astăzi, 14 octombrie 2024, conducerea Consiliului Județean Argeș a primit vizita Excelenței Sale, Domnul Do Duc Thanh, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Socialiste Vietnam în România. Înaltul oficial a fost primit de președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu și directorul executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu.

🤝 În cadrul vizitei au fost puse în discuție teme care privesc relațiile bilaterale România-Republica Socialistă Vietnam, inclusiv dezvoltarea cooperării la nivelul administrațiilor locale, prin inițierea de proiecte comune în domeniul economic, cultural, educațional și turistic.

➡️ În cadrul dialogului, conducerea Consiliului Județean Argeș a punctat faptul că prezența în Argeș a unor importante companii, mai ales în industria automotive, a celor două centre universitare, dar și a noului centru de pregătire duală, a institutelor de cercetare cu rezonanță la nivel internațional, alături de potențialul turistic al județului Argeș, au un rol important în ceea ce privește întărirea legăturilor de prietenie și colaborare dintre România şi Vietnam.

🎓 Referitor la formarea profesională, E.S. Domnul Do Duc Thanh a amintit faptul că peste 4.000 de cetățeni vietnamezi au absolvit studii universitare și postuniversitare în România, aducând un beneficiu important economiei vietnameze. La rândul său, Republica Socialistă Vietnam dispune de forță de muncă bine pregătită de care ar putea beneficia România și, implicit, județul Argeș.

✅ Atât partea română, cât și partea vietnameză au subliniat importanța apartenenței celor două state la Organizația Internațională a Francofoniei, care a facut posibilă dezvoltarea unor proiecte și inițiative la nivel de educație și cercetare, dar și la nivel de diplomație culturală, publică și academică.

🗓️ În contextul în care anul viitor se împlinesc 75 de ani de relații diplomatice bilaterale, s-a pus în discuție ca aniversarea să fie marcată prin participarea la festivaluri, târguri, evenimente specifice, încurajându-se continuarea și promovarea schimburilor culturale.

La finalul întrevederii, conducerea Consiliului Județean Argeș l-a asigurat pe domnul ambasador Do Duc Thanh de toată deschiderea în vederea unei colaborări viitoare, având în vedere valorile și interesele comune care se pot concretiza printr-o înfrățire dintre o provincie din Vietnam și județul Argeș.