🎭 Teatrul “Alexandru Davila” este una dintre entitățile culturale emblematice ale județului Argeș, fiind un promotor al actului artistic de calitate. Încă de la înființare a fost un punct de referință unanim recunoscut în toate mediile, atât în spațiul argeșean, cât și în cel național și internațional.

💬 Despre teatru, cea dintâi voce care a răsunat a fost a lui Dinicu Golescu. Spunea că “teatrul e menit să ațâțe în om toate virtuțile” și să arate “pildele celor vrednici de pomenire”. Nu de puține ori, la Golești, în Argeș, și-a invitat prieteni și colaboratori și a discutat, de la nivelul omului cu putere de decizie, despre aducerea teatrului, ca artă, în cotidianul vieții comunității. Se poate spune că a fost pionier din punct de vedere decizional al nașterii teatrului în România, iar asta s-a făcut, ca multe altele, la Conacul Goleștilor, în Argeș. Dinicu Golescu a susținut, la școala înființată la Golești, că teatrul e în stare “să aprindă scântei de gânduri și să stârnească înfiorări în suflete”.

📜 La Pitești, teatrul și-a găsit adevărata menire sub denumirea de Teatru Muncitoresc, spre sfârșitul anului 1947. Inaugurarea a avut loc la 6 martie 1948, premiera care a marcat evenimentul fiind spectacolul „Insula păcii” de Evgheni Petrov, activitatea artistică a teatrului aflându-se sub îndrumarea actorului și regizorului Victor Handoca.

✅ În prezent, Teatrul „Alexandru Davila” este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș. Situat în centrul Municipiului Pitești, Teatrul „Alexandru Davila” este o bijuterie culturală și arhitecturală. Poartă numele dramaturgului Alexandru Davila, fiul cel mare al doctorului Carol Davila și al Anicăi Racoviță, descendentă din familia Goleștilor. Argeșean la origine, Alexandru Davila s-a remarcat în calitate de director al Teatrului Național din București prin promovarea pieselor de teatru românești și a unor piese din dramaturgia clasică universală.

🎭 Cele trei secții ale Teatrului (Secția Dramă „Liviu Ciulei”, Secția Revistă „Constantin Zărnescu” și Secția pentru Copii și Tineret „Așchiuță”) au menirea de a deschide porți către o lume în care fiecare spectacol poate fi o lecție de viață. Spectacolele Teatrului „Alexandru Davila” se joacă în Sala Mare, dar și în Sala Studio, ce poartă numele celebrului regizor Liviu Ciulei.

👏 Activitatea artistică a teatrului este una dinamică și bogată, aceasta reflectându-se prin participări la festivaluri, colaborări naţionale și internaţionale, festivaluri organizate, premiere şi piese de teatru care fac parte dintr-un repertoriu divers. Printre festivalurile de prim-plan ale vieții teatrale românești, organizate de Teatrul „Alexandru Davila”, se remarcă Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”.

ℹ️ Informații despre activitatea Teatrului „Alexandru Davila” și despre programul spectacolelor regăsiți pe site-ul oficial al instituției: https://www.teatruldavila.ro/.

📲 Vă invităm să urmăriți și pagina de Facebook a Teatrului „Alexandru Davila”: https://www.facebook.com/tadpitesti.

🎫 Biletele se pot achiziționa de la agenția teatrală sau de pe platforma: https://www.mystage.ro/.

📍 Adresa: Pitești, strada Victoriei, nr. 9, județul Argeș.

Foto: Arhivă Teatrul „Alexandru Davila”.

#CulturaArgeșeană #MândrieNațională #TeatrulAlexandruDavila