În decurs de o săptămână, la sfârșitul lunii august-începutul lunii septembrie 2023, Serviciul Control din cadrul societăţii Apă Canal 2000 a reușit să identifice și să desființeze 11 branșamente de apă clandestine în comuna Buzoești, satele Buzoești, Podeni, Tomșanca și Bujoreni.
Este vorba de un sistem de alimentare cu apă nou preluat de SC Apă Canal 2000 SA, în cursul anului 2022, cu contracte încheiate recent.
În urma verificărilor s-a constatat că există utilizatori care dețineau trei branșamente în interiorul proprietății, din care unul contorizat, stipulat în contract, și două clandestine.
De asemenea, deși prin contractul semnat între părți Operatorul furnizează apă exclusiv pentru uz menajer, în realitate branșamentele ilegale erau utilizate și pentru umplerea lacurilor, udat gazon, solarii, grădini de legume, livezi, viță de vie etc.
„Au fost luate toate măsurile legale care se impun într-o astfel de situație, utilizatorii fiind obligați la plata unor cantități de apă calculate retroactiv, conform prevederilor legale în vigoare, dar și la achitarea lucrărilor de desființare a branșamentelor în cauză. Prejudiciul adus societății noastre calculat și facturat a fost de peste 3.500 mc apă.
Atragem atenția pe această cale că utilizatorii care folosesc aceste practici se expun unor riscuri majore, răspunderea fiind materială, administrativă și penală. Pentru stoparea furtului de apă, controalele vor continua în zonă!”, a declarat directorul general Mihail Marinescu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.