Continuă amplul proiect cu finanțare guvernamentală privind modernizarea și extinderea alimentării cu apă a comunei, mai precis la montarea echipamentelor care deservesc cele șase sisteme de pompare ce compun rețeaua. O parte din echipamente au sosit deja, unele au fost montate și se efectuează probe în rețea, altele sunt în curs de instalare.
„Sperăm ca, la finele anului, să finalizăm această investiție! În privința următoarei investiții în infrastructura de utilități, rețeaua de canalizare, proiect finanțat din fonduri guvernamentale, am încărcat toate documentele solicitate de finanțator în platformă, așa că așteptăm să fim chemați la Ministerul Dezvoltării pentru semnarea contractului de finanțare, după care va avea loc licitația privind stabilirea firmei care se va ocupa de lucrări”, spunea primarul Nicolae Pană.