În cei aproape 200 de ani, de când este atestat, târgul de sfârșit de toamnă de la Coșești, ținut anul acesta pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavril, a fost întrerupt doar de două ori: în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și relativ recent, pe timpul pandemiei de Covid. „E un târg tradițional, atestat încă de la 1829, care acoperă toate nevoile de cumpărături de sezon: produse animale și agricole, alte bunuri de consum, haine, diferite unelte ori alte lucruri trebuincioase în gospodărie. Au participat producători nu doar din Coșești și localitățile limitrofe, ci și din multe județe ale țării”, a spus primarul Nicolae Pană.
Afluxul de vizitatori a fost unul considerabil, iar printre ei s-a numărat și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, sosit în localitate pentru a vedea stadiul mai multor investiții realizate de primarul Nicolae Pană pe diferite axe de finanțare, investiții cofinanțate de C.J. Argeș în ultimii trei ani. Printre investițiile vizitate s-au numărat și o serie de drumuri care sunt sau urmează să fie asfaltate. Pe DJ 731D (tronsonul Jupânești-Priseaca), primarul Nicolae Pană i-a explicat vicepreședintelui Nicolaescu și elementele care trebuie remediate sau completate la lucrările de până acum.
Pe acest drum, Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș a turnat deja primul strat de asfalt, urmând ca, la momentul la care va fi turnat și cel de-al doilea strat, să fie amenajate și intrările către străzile laterale. De asemenea, se impune și realizarea, pe un scurt tronson, a unor șanțuri colectoare și amenajarea intrărilor către câteva gospodării din două puncte.
Vicepreședintele Marius Nicolaescu a vorbit și despre prelungirea unui sector cu lungimea de aproximativ 70 de metri aflat în prelungirea DJ 731D, care face legătura cu drumul comunal din satul Jupânești, strada Miuleștilor.
„Asfaltarea acestor drumuri, la fel ca și susținerea altor proiecte, au fost promisiuni pe care le-am făcut în 2020, împreună cu primarul Nicolae Pană, cetățenilor din Coșești, și iată că ne-am ținut de cuvânt, iar unele proiecte au fost deja finalizate, în timp ce altele sunt în curs de realizare” a declarat Marius Nicolaescu.
„Vreau să mulțumesc conducerii Consiliului Județean pentru că este în permanență alături de comunitatea din Coșești și ne sprijină pentru a pune în practică aceste obiective atât de necesare comunității. Acest tronson de la Jupânești de pe Drumul Județean este extrem de important pentru locuitorii și firmele din comuna noastră și nu numai”, a spus, la rându-i, edilul-şef Nicolae Pană.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.