O altă veste bună pe care ne-a dat-o primarul Nicolae Pană este legată de faptul că toate unităţile de învăţământ au fost dotate cu materiale digitale şi mobilier nou: „În perioada imediat următoare vor demara și lucrările de reabilitare termică a școlii și grădiniței de la Jupânești, dar și a imobilului Primăriei. Este vorba despre un proiect amplu, finanțat din fonduri europene, prin PNRR. Tot prin PNRR, în această toamnă, unitățile de învățământ de pe raza comunei au fost dotate cu echipamente digitale, materiale didactice și mobilier!”, a detaliat primarul Nicolae Pană.