Miercuri, 29 iunie 2022, începând cu ora 15.00, în Sala Mare de şedinţe a Primăriei Curtea de Argeş va avea loc întâlnirea din luna iunie a consilierilor locali. Pe ordinea de zi a întâlnirii figurează următoarele puncte:
- Proiect de hotărâre pentru conferirea unor Diplome de recunoștință.
- Aprobarea procesului verbal încheiat în ședința din 31.05.2022.
- Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea poziției nr. 23 din anexa H.C.L. nr. 52/2013 pentru aprobarea Inventarului bunurilor imobile ce aparțin domeniului privat al municipiului Curtea de Argeș.
- Proiect de hotărâre privind atribuirea în folosință gratuită către Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Județeană Argeș a unui imobil construcție situat în strada Mircea cel Mare, în suprafață de 39 mp.
- Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al municipiului Curtea de Argeș în domeniul privat al acestuia a imobilului teren având numărul cadastral 89247, în suprafață de 8.440 mp și punerea la dispoziția Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere Curtea de Argeș, pentru punerea în aplicare a Sentinței civile nr. 663/2014, precum și modificarea poziției nr. 381 „Teren aferent sediu SPGC” din anexa la Hotărârea Consiliului Local Curtea de Argeș nr. 71/1999 privind însușirea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Curtea de Argeș.
- Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Consiliului Local Curtea de Argeș nr. 71/1999 privind însușirea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Curtea de Argeș.
- Proiect de hotărâre privind demararea procedurii de achiziționare a unui teren.
„Proiectele de hotărâre au fost trimise spre avizare la Comisia economico-financiară, Comisia de urbanism, amenajare a teritoriului și protecția mediului, Comisia de comerț și servicii publice, Comisia juridică, de disciplină și ordine publică, Comisia de învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecția copilului, cultură, arte și sport. Se pot depune amendamente la proiectele de hotărâre”, ne-a declarat primarul Constantin Panţurescu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.