Cine se aștepta ca marți, ședința ordinară de consiliu local din Curtea de Argeș să fie una furtunoasă, s-a înșelat! A trecut destul de mult timp de când nu am mai asistat la o asemenea concordie între aleşii locali şi şefii de servicii, iar hotărârile au trecut pe bandă rulantă, chiar dacă printre ele s-au aflat şi unele „mai sensibile”, precum alegerea reprezentanţilor C.L. în consiliile de administraţie de la AQUATERM sau de la Spitalul Municipal, modificări şi aprobări de organigrame la C.C.A. „George Topîrceanu” şi la SPGC Curtea de Argeş sau procedura de recrutare şi criteriile de selecţie pentru concursul de ocupare a postului contractual vacant de şef serviciu la Serviciul Public Pieţe, Târguri şi Oboare.
Până şi „cârtitorii de serviciu”, aşa cum îi gratulează colegii consilieri PSD pe Bogdănel Marina (USR) şi Daniel Petrescu (PMP), au fost mai puţin vocali ca de obicei, chiar dacă au încercat de vreo câteva ori să-l scoată din sărite pe primarul Panţurescu. Şi totuşi, chiar şi ei au votat mare parte a proiectelor, atunci când au fost supuse la vot!…
De cealaltă parte am remarcat unitatea de monolit a aleşilor PSD, care l-au propus ca nou preşedinte de şedinţă pe Ştefan Dumitrache, cel care i-a luat locul lui Ionel Păunescu şi au votat conştiincioşi toate proiectele de hotărâre propuse de edilul-şef Panţurescu, dar şi prestaţia grupului PNL (Cristian Mitrofan, Mădălin Marinescu, Doru Georgescu şi Marius Octavian Moisescu), una sobră, de ţinută, la obiect, cu discuţii aplicate pe proiectele înaintate.
Aflată la prima şedinţă din postura de secretar general interimar, Janina Zarioiu a fost menajată de aleşii locali, iar Doru Georgescu i-a urat succes, având cuvinte frumoase şi pentru predecesorul Radu Chirca. Vom reveni cu amănunte în materialele următoare!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.