Vineri, 10 februarie 2023, începând cu orele 12.00, în Sala de şedinţe a Primăriei Municipale se va desfăşura cea mai importantă şedinţă a anului. Şi asta pentru că unul dintre punctele de pe ordinea de zi se referă la aprobarea Bugetului local centralizat pe anul 2023 și a estimărilor pe anii 2024-2026, a Bugetului instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, precum și pentru aprobarea Listei obiectivelor de investiții finanțate de la bugetul local în anul 2023.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local este aceasta:

1. Aprobarea procesului verbal încheiat în ședința ordinară din data de 25.01.2023.

2. Proiect de hotărâre privind diminuarea sumei aprobate a se utiliza din excedentul bugetului local al anilor anteriori pentru acoperirea temporară a eventualelor goluri de casă provenite din decalajul între veniturile și cheltuielile secțiunii de dezvoltare a bugetului Municipiului Curtea de Argeș pe anul 2023 și reîntregirea excedentului bugetului local cu suma diminuată.

3. Proiect de hotărâre pentru aprobarea numărului maxim de posturi care se finanțează din fonduri publice, în anul 2023, pentru primărie și instituțiile publice locale înființate prin hotărâri ale autorității deliberative, inclusiv cele finanțate din capitolul bugetar „Cultură”.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului local centralizat pe anul 2023 și a estimărilor pe anii 2024-2026, a Bugetului instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, precum și pentru aprobarea Listei obiectivelor de investiții finanțate de la bugetul local în anul 2023.

„Proiectele de hotărâre au fost trimise spre avizare la Comisia economico-financiară, Comisia de Urbanism, Amenajare a teritoriului și protecția mediului, Comisia de comerț și servicii publice, Comisia juridică, de disciplină și ordine publică, Comisia de învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecția copilului, cultură, arte și sport. Se pot depune amendamente la proiectele de hotărâre”, a declarat primarul municipiului Curtea de Argeş, ing. Constantin Panţurescu.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.