🔴 Dragi brădeni! Pentru că în campania electorală au existat anumite întrebări legate de situația investițiilor pe unele străzi, vă precizez că lucrările aflate în curs de execuție și cele ce vor fi demarate și finalizate în cursul acestui mandat nu au mai fost trecute în broșura cu lucrările propuse pentru mandatul viitor.
Astfel, în prezent există în derulare următoarele lucrări:
➡️ Modernizare strada Cireșului – contract încheiat, lucrările urmează a fi începute.
➡️ Reparații curente refacere pavele strada Principală și strada Gemenii – contract încheiat, se lucrează.
➡️ Modernizare drumuri locale în satul Geamăna – strada Triumf – contract încheiat, urmează execuția.
➡️ Modernizare drum perimetral lac Podeanca – contract încheiat, au început lucrările.
➡️ Canalizare pluvială strada Andrei Alexandru, în procedură de licitație – evaluare tehnică.
➡️ Amenajare trotuar între strada Valea Geamăna și pasarelă DN 65B (pe sensul de mers Pitești/Ştefan cel Mare), în procedură de licitație – evaluare tehnică.
➡️ Modernizare drumuri comunale și străzi pe Programul „Anghel Saligny” (din care 4 au fost deja asfaltate):
– Str. Matei Gabriel, str. Busuioc – a fost turnat primul strat de asfalt.
– Str. Crivăț, str. Gladiolei, str. Mesteacănului, str. Mărgăritarului, str. Violetelor, str. Nucului, str. Fragilor, str. Aleea Rozelor, str. Frasinului – urmează a fi asfaltate în cursul lunii iunie, cel mai târziu în luna iulie.
➡️ Modernizare drum local strada Medeleni – în procedură licitație, depunere oferte.
➡️ Construire pod strada Rafinăriei – în curs de lansare a licitației.
➡️ Modernizare strada Pinului – în procedură de licitație.
Urmează a se lansa licitațiile pentru următoarele obiective de investiții:
➡️ Construire ziduri sprijin Lac Medeleni.
➡️ Modernizare drumuri comunale pe străzile: Viorelelor, Lămâiței, Garoafei, Bucovina, Zambilei, Lalelei.
➡️ Modernizare Drum Local Privighetorii-Căliman.
➡️ Canalizare pluvială strada Cornului și strada Ene Vochin.
➡️ Canalizare pluvială și canalizare menajeră, strada Primăverii 1.
➡️ Reabilitare strada Soarelui.
➡️ Modernizare strada Rozelor.
➡️ Canalizare pluvială și lărgire stradă, strada Chitop.
# Acelașiompentruvoi #Continuămîmpreună!