Primarul Emilian Ciolan are vești bune și pentru cei mai mari dintre locuitorii comunei: „Drumul Sfânta Elena și Drumul lui Banu sunt pregătite de asfaltare, astfel că, imediat ce vremea va permite, vom așterne covorul bituminos pe aceste artere, de-a lungul cărora s-au realizat și șanțuri de scurgere a apelor pluviale.
După cum se știe, anul acesta am reușit să asfaltăm și Drumul Castanilor. Pentru anul viitor avem în plan reabilitarea a încă trei tronsoane. Unul la Valea Nandrii, unul la Negreni (care unește drumul județean cu drumul comunal) și unul lângă sediul administrativ al comunei, arteră care necesită și lucrări de drenare a apelor pluviale.
Din păcate, ordonanța prin care Guvernul a restrâns cheltuielile bugetare ne împiedică să începem, de anul acesta, lucrările la noul corp de clădire din incinta școlii de centru, imobil ce va fi format din patru încăperi: una destinată bibliotecii, iar celelalte urmând a deservi personalul din conducerea școlii”, a detaliat Emilian Ciolan.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.