Pentru a asigura, pe viitor, un volum de apă menajeră care să acopere nevoile de consum ale comunității, inclusiv în perioadele de secetă, administrația publică locală din comuna Dârmănești a hotărât să realizeze încă un foraj de mare adâncime, la Piscani. În paralel se vor lua măsuri în vederea stopării furturilor din rețeaua de alimentare cu apă.

„Pentru a putea realiza acest foraj mai mult decât necesar, am redirecționat bani de la buget destinați altor investiții. Deja se lucrează la proiectare. Puțul va fi forat la mare adâncime, la Piscani, în apropierea bazinului de stocare existent. Pentru ca apa să fie în parametri de consum, vom achiziționa inclusiv sisteme de deferizare și demanganizare.

Pe de altă parte, vom lua măsuri în așa fel încât să stopăm furturile din rețea. Sunt diferențe semnificative între volumul de apă care intră în rețea și cel consumat conform înregistrărilor de pe contoare, astfel că, prin societatea care gestionează acest serviciu public, vom proceda la scoaterea apometrelor în afara gospodăriilor, pentru a împiedica realizarea de branșamente ilegale”, a declarat primarul Emilian Ciolan.