Cetățenii din comuna Dârmănești beneficiază de anul acesta de nu mai puțin de 6 km noi de asfalt. Cu bani în cea mai mare parte de la bugetul local au fost reabilitate nu mai puțin 7 străzi, în lungime totală de 3 km. Un alt tronson, în lungime de 3 km, a fost asfaltat de către Regia de Drumuri a Consiliului Județean Argeș. Străzile asfaltate de administrația locală sunt Sfânta Elena, Drumul lui Ciolan, Drumul lui Banu, Drumul lui Fieraru, Drumul lui Ciornei, Drumul Teilor și Drumul Caracal, în timp ce Consiliul Județean Argeș s-a ocupat de drumul județean care tranzitează comuna pe la Valea Nandrii – tronson asfaltat pentru prima oară, lucrările constând inclusiv în amenajarea de șanțuri și podețe de acces către gospodării.
„Am avut parte de un an excelent din punct de vedere investițional. Mă refer aici în primul rând la infrastructura rutieră. Practic, finalul de an ne-a găsit lucrând din plin: asfaltăm Drumul Caracal și amenajăm un canal de ciment, la Valea Catii, în lungime de 250 metri. În plină derulare sunt două investiții în infrastructura educațională. Este vorba de extinderea Școlii Gimnaziale și de Sala de sport de la aceeași unitate de învățământ. La extinderea școlii cu mai multe încăperi – o sală pentru bibliotecă, o sală de studiu, secretariat și două birouri destinate conducerii unității de învățământ, se lucrează deja la interior, iar la Sala de sport, constructorul se ocupă de acoperiș.
Tot la interior au ajuns și lucrările la noul sediu al societății care se ocupă de gestionarea serviciului de alimentare cu apă și, pe viitor, de canalizare. De asemenea, suntem în proceduri cu licitația privind stabilirea constructorului care va realiza un nou foraj de apă la Piscani, în apropierea bazinului de stocare existent. Pentru ca apa să fie în parametri de consum, vom achiziționa inclusiv sisteme de deferizare și demanganizare”, a declarat primarul Emilian Ciolan.