PNL Curtea de Argeș dorește să transparentizeze agenda administrație locale și să implice cetățeanul în actul decizional. Conducerea Primăriei și Consiliul Local trebuie să înțeleagă că se află în slujba oamenilor din municipiu, nu invers! Acesta este motivul principal pentru care publicul trebuie adus la masa deciziei.
De aceea, tocmai pentru a permite această deschidere către cetățean, președintele interimar PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu, alături de consilierii locali liberali și de reprezentanții Biroului Politic Local, a propus un set de sondaje care să scoată la iveală necesitățile municipiului, prin vocile oamenilor. Este pentru prima oară când opiniile oamenilor și punctele lor de vedere sunt ascultate și pot să devină proiecte de hotărâri!
Mai mult decât atât, liberalii din Consiliul Local susțin, ca proiect, implementarea proiectului bugetării participative. Bugetul participativ permite cetăţenilor să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea localităţii lor. Primăria alocă o parte din bugetul anual, după care locuitorii vin cu propuneri cu privire la ceea ce trebuie îmbunătăţit în localitate. În cadrul formulării acestor propuneri, cetăţenii, asistaţi de administraţia oraşului, se întâlnesc în cadrul discuţiilor publice locale sau tematice, unde abordează ceea ce vor să schimbe în localitatea lor şi în ce mod. Apoi depun la Primărie propunerile pentru a fi verificată fezabilitatea lor și astfel ideile lor devin proiecte.
În urma analizei, a rezultat o serie de propuneri, pe care vi le prezentăm mai jos, si care reprezintă baza amendamentelor ce urmează să fie depuse şi susținute de consilierii locali liberali atât în cadrul şedinţei publice de dezbatere a Proiectului de Hotărâre privind Bugetul Local 2022, precum şi în comisiile de specialitate:
- Buget participativ – alocarea unei sume în cuantum de 50% din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia autorităţilor locale.
- Amenajarea de grupuri sanitare (toalete ecologice) pe bulevard şi în curtea Bisericii Domneşti, pentru confortul cetăţenilor şi al turiştilor.
- Reabilitarea rezervoarelor de apă şi eficientizarea serviciului de apă prin implementarea unui sistem de monitorizarea tip SCADA.
- Extinderea parteneriatelor cu liceele şi şcolile profesionale pentru formarea forţei de muncă specializată, prin bugetarea unor activităţi de suport şi îndrumare.
- Comasarea celor două investiţii de pe poziţiile 12 şi 13 din lista de obiective de investiţii pe 2022 (reabilitare strada Eroilor – tronson I şi II) în valoare de 540.000 şi, respectiv, 310.000 lei, fiind vorba despre o singură stradă de reabilitat.
- Majorarea sumei alocate pentru poziţiile 3, 4, 5, 6 din lista de obiective de investiţii pe 2022 – Creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirea Primăriei, Şcolii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân” şi a două grădiniţe, „Casuţa cu Poveşti” şi „Academia Piticilor”.
- Majorarea sumelor alocate pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari şi încheierea de parteneriate cu UAT-urile limitrofe municipiului pentru gestionarea eficientă a acestei probleme.
Sunt necesare clarificări privind obiectivele de investiții de la poziţiile 8 – reabilitarea trotuarelor, 15 – reabilitare Bulevardul Basarabilor şi 18 – reabilitare trotuare de pe str. Traian şi Bulevardul Basarabilor (proiecte aflate deja în desfăşurare şi finanţate din fonduri UE). Se propune realocarea sumelor pentru amendamentele de mai sus.
Departamentul de comunicare al PNL Curtea de Argeş
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.