Pompierii argeșeni au luat parte la două exerciții desfășurate la Primăria Municipiului Pitești și la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, din municipiul reşedinţă de judeţ. În cadrul acestora s-au urmărit managementul situației create, gestionată de personalul responsabil, instruirea celor prezenți și îmbunătățirea capacității de reacție a acestora în cazul unui eveniment real, precum și familiarizarea copiilor cu modul de comportare într-o situație de urgență.
„Ne bucură faptul că tot personalul s-a implicat în activitate și a fost receptiv la indicațiile pompierilor pentru îmbunătățirea modului de acțiune.
Indiferent de situație, este necesar ca toți cetățenii să cunoască cum trebuie să reacționeze în cazul în care se produce un cutremur, iar dacă se află în interiorul unei clădiri, este important să se respecte următoarele recomandări:
– nu încerca să ieşi afară, nu te duce pe balcon, nu folosi liftul;
– adăpostește-te sub o masă/birou, lângă o piesă solidă de mobilier sau sub tocul unei uși fără geamuri;
– dacă ești pe un hol, aşază-te în poziţie ghemuit lângă un perete interior;
– protejează-ți mai ales capul şi faţa;
– îndepărtează-te de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobilier înalt, aparate de iluminat;
– dacă ești în scaun cu rotile, blochează rotilele şi protejează-ți capul şi ceafa.
Pentru activitățile noastre de astăzi, transmitem felicitări tuturor participanților pentru profesionalismul de care au dat dovadă și le mulțumim și elevilor pentru atenție și implicare!”, au declarat reprezentanţii ISU Argeş.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.