# „Constructorii vor termina anul acesta, în decembrie, tronsonul Sibiu-Boița”.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat în data de 26 august că, în 5 ani din acest moment, estimează că se va putea circula pe întreaga autostradă Sibiu-Pitești.

„Anul acesta s-au inaugurat 140 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Pitești. Se va inaugura, pe Sibiu-Pitești, bucata de până la Boița. E bucata de până la intrarea în defileu. Se lucrează la Lotul 5, bucata Curtea de Argeș-Pitești.

Am semnat pentru loturile 2, 3 și 4, cele mai grele, cele prin defileu. E peste 1 miliard de euro, cel mai mare contract semnat vreodată de CNAIR. Titular de contract e o companie italiană, dar sunt și români acolo. Ar fi trebuit să termine în mai 2023, vor termina anul acesta în decembrie, tronsonul Sibiu-Boița (…) Ne ducem undeva în 5 ani de acum încolo, să se circule de la un capăt la altul, între Sibiu și Pitești”, a spus ministrul Transporturilor la podcastul EvZ Play.

În 2023, ministrul estimează că se vor încheia o parte din lucrările la Centura Bucureștiului, dar și restul din Autostrada Pitești-Constanța.

„În următorul an va trebui să circulăm pe A0, Centura Bucureștiului, pe latura sudică. Anul viitor ar trebui să mergem pe autostradă de la Pitești la Constanța. Vor fi inaugurate, zic eu, în primăvara anului viitor. Sunt trei loturi de circa 20 km fiecare”, a mai precizat ministrul, care a explicat și că partea de nord a centurii nu se poate face din cauza unui proces deschis de o companie chineză, care a fost descalificată în baza unei legi inițiate de USR.

„Ar trebui să se termine mai repede și Lotul 1 și Lotul 3 de la Craiova la Pitești. Apoi Drumul Expres Galați-Brăila. E cea mai mare aglomerație urbană după București”, a mai explicat ministrul Transporturilor.

„Nu se ajunge cu toate lucrările la 100 de kilometri noi de autostradă. Nu prea apuci să vezi din funcție ce ai făcut. Singurul ministru al Transporturilor care a avut un mandat plin a fost Miron Mitrea, care a făcut Autostrada Soarelui”, s-a plâns Sorin Grindeanu.

El i-a amenințat însă pe constructorii neserioși: „Dau penalități pentru cei care nu se înscriu în termene și dăm certificate negative, ca să nu mai poată participa la licitațiile viitoare aceste companii care nu se țin de contracte, ca să facem curățenie”.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.