Am fost onorați să putem vota, săptămâna aceasta, acordarea titlului de „Cetățean de onoare” domnului Sergiu Rizescu, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și unul dintre cei care au supraviețuit detenției politice din cea mai teribilă închisoare, Închisoarea Pitești.

Deși a trecut printr-un experiment menit să te dezumanizeze, am văzut în acest om mai multă empatie, mai multă înțelegere a lucrilor în matca lor sănătoasă, mai multă iubire pentru Pitești și piteșteni, mai mult patriotism local, mai multă rațiune și viziune, mai mult echilibru decât la bună parte dintre cei aflați în sală.

Mi-a părut rău că spectacolul care a urmat după trebuie să-i fi lăsat un gust teribil de amar. Sunt luni de zile de când așteptăm răspunsuri oficiale la interpelările noastre, pentru a putea să ne facem în cunoștință de cauză misiunea de consilieri locali și pentru a putea să le răspundem cetățenilor în mod documentat.

Nu doar că primarul PSD a jignit un coleg în ședința publică, făcând trimiteri la viața sa personală, dar a încercat să legifereze cu forța lipsa de transparență. „Când am timp, vi le dau! Vedeți că s-au schimbat multe în primărie!” – a fost răspunsul primarului, când i-am spus că așteptăm de vreo cinci luni o informare ce nu presupunea decât o copie după o singură hârtie. Și nu e singura informare pe care o așteptăm! Și nu e singura dată când angajații Primăriei Pitești, terorizați de-a dreptul, ne spun în șoaptă: „Nu ne lasă dom’ primar”.

Da, s-au schimbat multe în Primăria Pitești! Teroarea și lipsa de transparență au fost ridicate la nivel de stil de lucru și mare virtute. Nu ai cum să nu te întrebi, pe bună dreptate, oare ce se întâmplă în spatele obloanelor trase? Cum am putea vreodată să credităm acești oameni cu încredere, când ei sunt primii care încalcă și legea, și Codul administrativ, și datoria minimală pe care ar trebui să o aibă un administrator al banului public?

Până la vârsta de 90 și ceva de ani, probabil că domnul Sergiu Rizescu a crezut că le-a văzut pe toate. Cu siguranță nu se aștepta să asiste la așa ceva: batistă pe țambal și uși închise în nasul piteștenilor după mai bine de 30 de ani de așa-zisă democrație.

„În politică poți face compromis, până nu te compromiți!”, ne-a transmis domnia sa. Nici că se putea concluzie mai bună…

Mihai Coteţ, preşedinte PNL Piteşti

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.