Astăzi, 9 martie 2022, la Primăria Municipiului Pitești a avut loc o întâlnire între primarul Cristian Gentea și directori ai unităților de învățământ din Pitești. Alături de edilul-șef al municipiului au fost prezenți viceprimarii Gelu Tofan și Mihai Mihăilescu, precum și inspectorul școlar general Alina Manea.

Întâlnirea a fost organizată în vederea semnării contractelor de management administrativ financiar de către cei 29 directori ai unităților de învățământ preuniversitar de stat (grădinițe, școli, licee), care, în urma validării rezultatelor concursului organizat pentru ocuparea acestei funcții, au primit decizia de numire în funcție.

Au fost prezentate strategiile municipalității privind investițiile, reparațiile și modernizările programate spre realizare, în acest an, în unitățile de învățământ piteștene. S-a subliniat rolul și responsabilitatea directorilor în calitate de administratori direcți ai școlilor. A fost lansată, de asemenea, invitația participării și implicării elevilor piteșteni la manifestările prilejuite de Festivalul „Simfonia Lalelelor”.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.