# În premieră, Caravana Educației ajunge în Argeș! Sportul va fi promovat în școli prin Revista „Născut pentru Sport”.
Astăzi, 24 mai 2024, la Consiliul Județean Argeș a avut loc o nouă întâlnire cu reprezentanții asociațiilor și cluburilor sportive din județ. A fost o întâlnire non-formală stabilită la invitația vicepreședintelui Adrian Dumitru Bughiu și a echipei din cadrul Direcției Cultură, Turism și Tineret, coordonată de Roxana Stoenescu, director al acestui departament.
În contextul în care s-a încheiat concursul de proiecte, fiind semnate contractele de finanțare prin care Consiliul Județean Argeș sprijină activitățile sportive în anul 2024, în centrul discuțiilor de astăzi au fost evenimentele sportive programate pentru a doua jumătate a anului, precum și modalitățile prin care Consiliul Județean Argeș poate să vină în continuare în sprijinul asociațiilor și cluburilor pentru organizarea acestora.
„Copiii și tinerii, alături de mentorii și antrenorii lor, trebuie încurajați și susținuți în activitatea sportivă. De la începutul mandatului, împreună cu echipa de la Consiliul Județean Argeș, am sprijinit numeroase proiecte ale cluburilor și asociațiilor sportive din Argeș. Anul acesta am alocat cel mai mare buget în ceea ce privește finanțările nerambursabile pentru activități nonprofit de interes general, inclusiv în domeniul sportului. Vreau să vă asigur în continuare de toată deschiderea și de tot sprijinul în activitatea pe care o desfășurați!” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
În premieră, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, Caravana Educației ajunge în județul nostru. Sportul va fi promovat în școlile din Argeș prin Revista „Născut pentru Sport”, un proiect care are ca partener oficial Ministerul Educației. La întâlnirea de astăzi a fost prezentă Beatrice Mercado, președintele Asociației Junior SPORT, care a anunțat că primul număr al revistei va ieși din tipar în luna noiembrie și va cuprinde atât poveștile legendelor sportului argeșean, cât și prezentarea performanței actuale obținută de seniorii campioni, dar și de juniorii de succes. Conținutul revistei va fi creat în colaborare cu asociațiile și cluburile sportive din Argeș. Revista se va distribui gratuit în școli, iar printre elevi vor fi prezenți și sportivii de performanță ai Argeșului.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.