Preşedintele Consiliului Judeţean Argeș, Ion Mînzînă, a semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, contractul pentru finanțarea proiectului „Renovarea energetică moderată pentru sediul Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș”.
Proiectul a fost depus de Consiliul Județean Argeș în cadrul apelului de proiecte Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Valoarea totală a investiției este de 4.537.361,51 lei, cu TVA inclus.
„Prin acest proiect urmărim reducerea consumului de energie, deci realizarea unei economii financiare care acum vizează cheltuielile cu încălzirea, și nu numai. În mod concret, clădirea va fi izolată, tâmplăria de la uși și geamuri va fi înlocuită, sistemele de încălzire, de furnizare a apei calde, instalațiile electrice vor fi reabilitate și modernizate, iar terasa va fi hidroizolată. Trebuie menționat că noi, Consiliul Județean Argeș, avem trei proiecte aprobate spre finanțare prin PNRR. Acesta, Renovarea energetică moderată pentru sediul Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș, Elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș, în valoare de 1,39 milioane lei și Laboratorul de radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, proiect în valoare 71 milioane lei. Valoarea totală a finanțărilor prin PNRR este de 74,37 milioane lei. Pe această cale mulțumesc și secretarului de stat Vlad-Ștefan Niculae”, Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
Obiectivele propuse a fi realizate prin proiectul „Renovarea energetică moderată pentru sediul Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș” sunt următoarele:
- reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/m²an);
- reducerea consumului de energie primară totală (kWh/m²an);
- reducerea consumului de energie primară utilizând surse convenționale (kWh/m²an);
- reducerea consumului de energie primară utilizând surse regenerabile la finalul implementării proiectului (kWh/m²an);
- aria desfășurată de clădire publică renovată energetic (858 m²);
- reducerea anuală estimată a gazelor cu efect de seră (echivalent kg CO₂/m²an).
În cadrul proiectului vor fi realizate următoarele categorii de lucrări:
- realizarea termosistemului la exterior, parte opacă;
- înlocuire tâmplărie cu tâmplărie termoizolantă din PVC, cu 7 camere, geam triplu;
- izolarea termică a planșeelor peste sol și subsol;
- izolarea termică a soclului perimetral;
- izolarea termică și hidroizolarea terasei nou proiectate;
- reabilitarea termică a sistemului de încălzire și instalare sistem de climatizare;
- reabilitare termică a sistemului de furnizare a apei calde de consum;
- instalare sistem de ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior;
- reabilitarea și modernizarea instalațiilor de iluminat în clădire;
- montare sistem de management energetic integrat pentru clădiri, modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, pregătirea clădirilor pentru soluții inteligente.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.