Edilul-şef Nicolae Langer ne-a comunicat că, la nivelul comunei Sălătrucu, s-a reorganizat Comisia pentru probleme de apărare. Aceasta are următoarea componenţă: preşedinte Nicolae Langer – primarul comunei; secretar şi responsabil cu evidenţa militară şi MLM Emilian Barbu – secretarul general al comunei; Constantin Olteanu – viceprimarul comunei, membru; Ionela Tănăsoiu – inspector, membru şi Gheorghe Popa – inspector cu atribuţii şi responsabilităţi în activitatea privind urbanismul şi amenajarea teritoriului, membru.
Comisia întocmeşte anual planul de activitate şi are următoarele atribuţii principale:
a) organizează, coordonează şi îndrumă activităţile referitoare la pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare ce se desfăşoară în cadrul instituţiei, potrivit legii;
b) stabileşte măsurile tehnico-organizatorice pentru instituţie în caz de mobilizare şi responsabilităţile ce revin compartimentelor funcţionale ale acesteia;
c) elaborează şi actualizează documentele de mobilizare;
d) controlează întreaga pregătire de mobilizare: întocmirea documentelor; activităţile privind capacităţile de apărare şi rezervele de mobilizare; modul de desfăşurare a lucrărilor, măsurilor şi acţiunilor cuprinse în documentele de mobilizare; derularea contractelor referitoare la pregătirea pentru apărare; modul de cheltuire a fondurilor alocate de la buget în acest scop;
e) elaborează propunerile pentru proiectele planului de mobilizare şi planului de pregătire;
f) analizează anual, în primul trimestru, stadiul pregătirii de mobilizare şi stabileşte măsurile şi acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea acestuia;
g) întocmeşte propuneri privind alocarea anuală de la bugetul de stat a fondurilor necesare realizării măsurilor şi acţiunilor de pregătire pentru apărare;
h) alte atribuţii considerate necesare în acest domeniu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.