💯 Astăzi am avut onoarea de a participa, la ceremonia de depunere a jurământului de către primarul Florin Iordache și consilierii locali. A fost un moment solemn, în care cei aleși și-au asumat în mod oficial responsabilitatea de a servi interesele comunității pe care o reprezintă.

✅ Pentru mine, prezența la acest eveniment a fost ocazia de a reconfirma sprijinul pe care Consiliul Județean îl oferă administrației locale în toate proiectele ce vor contribui la dezvoltarea durabilă a acestei zone. Jurământul depus astăzi de primar și consilieri nu este doar o formalitate, ci o angajare fermă de a munci pentru binele tuturor locuitorilor.

💯 Un aspect pe care doresc să îl subliniez este importanța unității. Doar prin colaborare și solidaritate putem asigura o dezvoltare echilibrată și sustenabilă pentru comunitatea noastră. În interesul cetățenilor trebuie să depășim orice diferențe și să lucrăm împreună pentru atingerea obiectivelor comune.

✅ Sunt convins că, prin unitate și parteneriate solide între administrațiile locale și județene, vom reuși să realizăm proiectele necesare pentru bunăstarea cetățenilor, a declarat Marius Nicolaescu.