Comitetul local pentru situații de urgență anunță că, în vederea implementării măsurilor aprobate de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne privind aprobarea organizării activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, în data de 01.03.2023, în intervalul orar 10:00-11:00, va avea loc antrenamentul/exercițiul de alarmare publică, denumit generic „Miercurea Alarmelor” pentru verificarea funcționării sirenelor pe întreg teritoriul național, prin acționarea acestora.
Scopul exercițiului este de testare și verificare a sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare (parțial sau total) în situații de protecție civilă și de transmitere corectă a semnalului acustic de „Alarmă la dezastre”.
Semnalul „ALARMĂ DEZASTRE” se transmite în caz de inundații, incendii de mari proporții, accident chimic, accident nuclear, fiind compus din 5 (cinci) sunete a 16 (șaisprezece) secunde fiecare, cu pauza de 10 (zece) secunde între ele.
Semnalul „ÎNCETAREA ALARMEI” constă într-un sunet continuu cu durata de 2 (două) minute.
Mediatizarea acestui exercițiu se face în scopul preîntâmpinării panicii, a cunoașterii semnificației semnalelor de alarmare și a măsurilor care trebuie adoptate în situația manifestării unor factori de risc.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.