Pentru că la nivel macro nu pot schimba nimic – îmi pot spune, cel mult, o părere -, în întreg mandatul de consilier local am pledat pentru ceea ce putem face noi aici, în comunitatea noastră. Sunt lucruri care stau în puterea noastră să le schimbăm sau să le îmbunătățim. Nu depindem de niciun Guvern, mai bun sau mai rău, sau de alte influențe. Aici, prin noi înșine, ne putem face un trai mai bun, ne putem sprijini, dovadă modul în care s-au dezvoltat multe orașe care acum sunt exemplu de administrație performantă.

Într-o perioadă în care, din punct de vedere fiscal, mediul privat este destul de împovărat, să vii și tu, autoritate regională, să mai pui o greutate pe umerii IMM-urilor din Argeș, este revoltător. Oamenii de afaceri din județ se plâng că ADR Sud-Muntenia nu doar că nu îi încurajează, dar încalcă, prin intermediul grilelor de evaluare, și principiul egalității de tratament în cazul celor care vor să investească în județul lor.

Am semnalat aceeași lipsă de sprijin a investitorilor autohtoni și în relația pe care Primăria Pitești o are cu IMM-urile din comunitatea noastră. Hypermarket-urile care au fost lăsate să intre până în inima orașului au falimentat numeroși antreprenori locali care aveau magazine de cartier. Multe dintre aceste magazine se aprovizionau de la producători din Argeș, deci aveau produse mult mai sănătoase pe rafturile lor.

Dacă noi, aici, în comunitatea noastră, nu ne sprijinim și nu ne ajutăm, dacă administrațiile noastre nu ne sunt partenere în dezvoltarea noastră și, implicit, a orașului, atunci ce pretenție să mai avem de la alții să ne apere interesele?…

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.