În timp ce premierul Marcel Ciolacu vorbește despre desființări sau comasări de servicii, Primăria Pitești înființează servicii noi și face angajări! Practic, imediat ce s-au anunțat măsuri de economisire a banului public în zona bugetară, administrația PSD s-a repliat instant: umflă organigrama cu posturi noi și face directori pe bandă rulantă, băgând și mai adânc mâna în buzunarul cetățenilor.

După ce administrația PSD de la Consiliul Județean Argeș a votat creșterea organigramei cu 55 de posturi, a venit rândul pesedistului din fruntea Primăriei Pitești să sfideze mediul privat și cetățeanul de rând, pe umerii cărora pică toată povara susținerii deficitului bugetar.

Vor fi eliminate posturile vacante și reduse funcțiile de conducere – a anunțat premierul PSD. La Pitești se întâmplă fix invers, după cum urmeză:

  • pentru că un serviciu nu va mai putea funcționa dacă nu are în subordine minimum 10 angajați, primarul PSD a operat numeroase permutări de posturi, astfel încât să nu piardă nici măcar un singur director, iar salariile lor, și așa foarte mari în raport cu performanțele, să rămână intacte;
  • pentru a-și menține toți directorașii, s-au mutat posturi inclusiv de la Serviciul Dezvoltare și Managementul Proiectelor. Acesta ar fi trebuit să fie cel mai important serviciu al Primăriei Pitești. Să muți două posturi vacante de la acest serviciu, în contextul în care oricum personalul de acolo era depășit numeric de necesități, dovedește cât de interesat este primarul PSD de dezvoltarea Piteștiului;
  • nu doar că nu s-au desființat sau comasat servicii, ci numeroase Birouri au fost transformate în Servicii, după cum urmează: Serviciul Buget, Serviciul Cadastru și Evidența Patrimoniului sau Serviciul Audit Public Intern. Și pentru ca batjocura pe bani publici să fie și mai mare, până și Biroul Administrarea Cimitirelor și Prestări Servicii Funerare s-a transformat în Serviciu! Mai mult, Atelierul Administrarea și Întreținerea Domeniului Public devine, la rândul său, Serviciu! Bomboana de pe colivă – se mai înființează și Serviciul Administrare Stadion „Nicolae Dobrin” și Sala Sporturilor Trivale, cu 13 posturi în subordine. Iată, din start, se creează o serie întreagă de posturi de directorași care vor fi remunerați consistent.

Și pentru că poate și are majoritate, primarul PSD își va trece astăzi, în Consiliul Local, și Hotărârea în care își mai angajează doi consilieri la Cabinetul său!

Acesta este patriotismul economic al PSD: proștii plătesc taxe și impozite mai mari, iar deștepții umflă organigrame și sparg banul public în buzunarul șefuleților mai vechi sau făcuți la apelul bocancilor.

Facem apel către premierul Marcel Ciolacu să arunce o privire către modul în care colegii lui de partid își bat joc nu doar de deciziile Guvernului, ci și de banul public. Aceasta nu este economie la bugetul statului, ci pur și simplu un nerușinat desfrâu, într-un moment în care mediul privat și cetățenii obișnuiți sunt pur și simplu sufocați de povara fiscală.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.