Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, i-a șocat pe cei care încă îl mai considerau „primar de cuvânt, om de cuvânt” prin afirmația potrivit căreia… n-a avut habar ce votează, în două rânduri, atunci când a susținut că Pădurea Trivale trebuie să fie arie protejată. De asemenea, Primarul Piteștiului s-a lepădat și de declarațiile din campania electorală, atunci când le spunea piteștenilor că susține Pădurea Trivale – arie protejată. Cu alte cuvinte, și-a câștigat un mandat bazat fie pe o minciună cu premeditare, fie pe promisiuni făcute în necunoștință de cauză. Și într-un caz, și într-altul, vorbim de apusul credibilității unui edil care, în toată această perioadă, pretindea că este un om pregătit și documentat. Și așa ar fi trebuit să fie după patru mandate de consilier local în care a fost, printre altele, și președintele Comisiei de Urbanism a Consiliului Local.

Astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, primarul Piteștiului minte prin omisiune și nu numai. Din nou! În istoricul pe care îl transmite către public, acesta… pierde pe drum ani buni din istoria recentă a Pădurii Trivale! I se întrerupe brusc firul în 2019, când spune că ,,Tiberiu Irimia și Narcis Sofianu (PNL), alături de societatea civilă (peste 5.500 de semnături), solicită protejarea Pădurii Trivale aflată în proprietatea statului, prin transformarea ei în pădure-parc”.

Până și aici minte cu grosolănie. Oricine poate verifica și vedea că semnăturile au fost strânse mai ales pentru ca o bună bucată din Pădurea Trivale să devină arie protejată. De atunci și până acum, pentru că admnistrația PSD s-a opus cu disperare, din pădure s-au mai retrocedat hectare bune!

Ce uită primarul Gentea Habar-Nu-Am? Uită că în 2020, toți consilierii locali, în frunte cu el, susțin și votează o modificare a HCL din 2019 prin care sunt actualizate suprafețele pădurii și se solicită transformarea în arie protejată, așa cum le-a și promis piteștenilor în campania electorală. O asemenea omisiune este impardonabilă și o nouă dovadă că fie minte, fie, în continuare, habar nu are ce vorbește.

Nu „PNL se răzgândește și reia proiectul PSD din 2019, cerând Pădurea Trivale – arie naturală protejată”, cum se susține în comunicatul de presă care vulnerabilizează credibilitatea Instituției Primăriei Pitești. Primarul PSD se răzgândește, coalizând în jurul lui nu doar consilierii PSD care, se vede treaba, nici ei habar n-au avut ce votează, ci și alți consilieri. Doi au fost dați afară din PNL de ceva vreme, pentru că și-au trădat electoratul. Al treilea nu s-a consultat și nu a reprezentat o secundă PNL în cazul Pădurii Trivale, acționând, ca și primarul Gentea Habar-Nu-Am, pe persoană fizică și pentru propriul interes.

Alte minciuni (cu sau fără omisiune), susținute în comunicatul primarului PSD

»Primarul PSD: ,,Municipiul Pitești solicită trecerea în proprietatea sa publică a 160,7 ha, în zona de pădure în care nu există litigii, pentru a proteja Pădurea Trivale de retrocedări – prin HCL nr. 416 din 31.08.2023, urmată de HG! NU se poate construi în pădurea statului, indiferent că este pădure-parc sau arie naturală protejată!”
»Care este adevărul: Statutul de pădure-parc nu apără Pădurea Trivale de retrocedări. În caz de executare silită, se poate pune sechestru pe Pădurea Trivale și, odată intrată în posesie privată, acolo se va putea defrișa și construi pe 5% din suprafață sau chiar pe 100%, în anumite cazuri.

»Primarul PSD susține că aria protejată ,,nu permite libertatea de mișcare cetățeanului”, iar accesul uman este restricționat sau permis doar după obținerea unor avize și plata unei taxe, în caz contrar cetățenii fiind pasibili de amendă.
»Care este adevărul: În nicio arie protejată din țara noastră nu se întâmplă o asemenea inepție susținută de primarul PSD! Chiar și accesul cu mașina, până la un anumit punct, este permis în aria protejată, fără nicio taxă sau amendă.

»Primarul PSD: ,,Amenajările NU sunt permise” în ariile protejate.
»Care este adevărul: Primarul Gentea Habar-Nu-Am citește legislația pe sărite și pricepe ce poate. Legea spune clar că în ariile protejate se pot desfășura chiar și activități economice care nu afectează arealul. Se pot amenaja poteci, piste de biciclete, iar intervențiile sunt girate de un custode care, da, nu e la cheremul politic al primarului PSD. Custodele va face ce spune legea, nu ce spun șmecherașii care, timp de peste trei decenii, au girat distrugerea pădurii.

»Primarul PSD: ,,Municipalitatea piteșteană își dorește ca, în viitor, Pădurea-Parc Trivale să devină Monument Istoric!”
»Care este adevărul: Cu câtă încredere poți credita un primar care în campanie susține pădurea arie protejată, iar astăzi lasă Trivalea pradă retrocedărilor și rechinilor imobiliari? Câtă lipsă de scrupule să ai să vorbești despre monumente istorice când, sub mandatele tale – și cele de „rege” peste Urbanism, și de primar -, au fost distruse sau lăsate în ruină nenumărate monumente istorice din Pitești?!

După ce și-a dat ,,doctoratul” în fotbal, politizând și retrogradând echipa FC Argeș, primarul Gentea Habar-Nu-Am politizează astăzi și Pădurea Trivale, ducând subiectul în derizoriu.

Îl întrebăm public pe primarul Piteștiului: în cât timp va realiza pădurea-parc? Pădure arie protejată era la un pas să avem, după 13 ani de muncă aruncată la gunoi de PSD și majoritatea procurată. În timpul în care nu va fi apărată de niciun statut, e liber la retrocedări, defrișări și construcții. Dacă ar fi fost declarată arie protejată, și dacă s-ar fi retrocedat, proprietarii nu ar fi avut voie să rupă o creangă din pădure. De construit, nici vorbă, urmând a se mulțumi doar cu o redevență modică de câteva sute de lei pe an.

Deci, domnule primar, în cât timp faceți pădurea-parc? Tot într-o săptămână, cum ați făcut parcul industrial?

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.