La Băbana se află în curs de amenajare un mini-teren de sport, la Școala de Centru. Pentru a reduce cât mai mult devizul final, primarul Bebe Ivan a decis ca o parte din lucrări să se execute în regie proprie, de suprafața sintetică urmând a se ocupa o firmă privată.

„Valoarea investiției este de 190.000 lei, bani de la bugetul local. Am turnat deja platforma, urmează ca o firmă de profil să monteze suprafața sintetică. Faptul că am ales varianta ca placa să o turnăm în regie proprie a însemnat o economie de 130.000 lei la acest proiect. Ulterior vom monta și o instalație de nocturnă, tot în regie proprie. În cel mult două săptămâni terenul va fi funcțional, iar de el se pot bucura toți locuitorii comunei.

Tot în cursul acestui an vom reabilita zona din centrul localității în care se află izvorul de apă. Este vorba despre o investiție de 25.000 de lei, bani ce vor fi alocați tot de la bugetul local”, a spus Bebe Ivan, edilul-șef din Băbana.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.