Începutul de an școlar a adus o altă noutate, respectiv crearea unei a doua grupe de preșcolari la Grădinița cu Program Prelungit.
„Anul trecut s-a dat drumul la prima grupă, iar părinții au fost foarte mulțumiți. Cererea fiind mare, am făcut toate demersurile și am obținut avizul pentru a crea o a doua grupă de program prelungit. Am amenajat spațiul, cabinetul medical s-a mutat pentru a face o sală de clasă mai mare, am dotat dormitorul, managerul unității s-a ocupat de mobilierul necesar pentru zona de dormit, zona de luat masa și sală.
Nu vreau să ne oprim aici! Suntem în licitație cu reabilitarea grădiniței din Hințești, unde dorim să facem o grupă cu program prelungit, pentru a le oferi posibilitatea părinților să își lase copiii aproape de casă și să nu se mai chinuie cu drumuri la Pitești”, a declarat Adrian Frîntură, noul primar al comunei Moşoaia.