„Fă mișcare! Rămâi sănătos!” – este sloganul celei de-a 20-a ediții a campaniei emblematice de sensibilizare organizate de Comisia Europeană privind mobilitatea durabilă, desfășurată la nivel european (și nu numai) anual, în perioada 16-22 septembrie. Săptămâna Europeană a Mobilității promovează schimbarea comportamentală în favoarea mobilității active, a transportului public și a altor soluții de transport curate și inteligente. Campania din acest an aniversează două decenii de manifestare, cu un impact major, atât în Europa, cât şi în lume, foarte multe oraşe alăturându-se campaniei şi fiind implementate numeroase măsuri permanente – în special cu privire la infrastructura pentru ciclism, plimbări, de reducere a traficului etc.

Municipiul Pitești s-a alăturat, pentru a 15-a oară, celor peste 2.800 de orașe din 51 de țări participante la programul European Mobility Week, celebrat în acest an cu tema „Siguranţă şi sănătate prin mobilitate durabilă”, un omagiu adus dificultăţilor resimţite de Europa şi de întreaga lume pe parcursul pandemiei de COVID-19. Scopul campaniei este de a mediatiza problemele legate de consecinţele actuale ale creşterii traficului rutier, în special în mediul urban, precum poluarea aerului, poluarea fonică, creşterea riscului de accidente rutiere, dar și de a încuraja oamenii să își mențină sănătatea, prin adoptarea mersului pe jos sau cu bicicleta.

„Ziua fără mașini” va fi, și în acest an, marcată, la Pitești, în data de 19 septembrie – duminică, prin închiderea circulației vehiculelor cu motor, cu excepția mijloacelor de transport în comun, pe Bulevardul Republicii – tronsonul cuprins între strada C.A. Rosetti și strada Constantin Zărnescu (Teatrul „Al. Davila”). În intervalul orar 08:00-13:00, zona menționată va fi redată pietonilor, cicliștilor și tuturor piteștenilor, mari și mici, care doresc să facă mișcare.

Pe lângă realizarea de materiale informative (afișe, pliante) referitoare la această campanie și diseminarea lor în scopul conștientizării publicului larg privind efectele pozitive pe care modalitățile alternative de transport în mediul urban le au asupra calității mediului și a sănătății umane, municipalitatea piteșteană încurajează renunțarea, pentru cel puțin o zi pe săptămână, la transportul cu autoturismul personal, Vinerea Verde fiind deja un program permanent la nivelul angajaților din subordinea Primăriei Pitești.

E.V.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.