# După Sectorul 2 din București – locul I, Sibiu și Oradea – locul al II-lea, Piteștiul a obținut, alături de Târgoviște, cele mai mari punctaje, clasându-se pe locul al III-lea!
Miercuri, 22 iunie 2022, a avut loc, la București, evenimentul de lansare a „Raportului național de diagnoză privind calitatea serviciilor publice municipale”, elaborat în cadrul proiectului „Cetățeni activi pentru servicii publice de calitate la nivel local”, organizat de către Societatea Academică din România și partenerii Asociația Act For Tomorrow și Vellenes Fellesorganisasjon.
Bazat pe cele 141 de analize efectuate la nivelul fiecărui UAT monitorizat, raportul oferă, în premieră în România, o viziune asupra serviciilor publice oferite cetățenilor, urmărind indicatori precum: educația – acordarea și cuantumul burselor pentru elevi, sumele alocate pentru investiții, reparații și consolidări, existența și gradul de dotare a cabinetelor medicale și stomatologice pentru elevi; transport public – accesibilitate teritorială, parc auto, asigurarea subvențiilor și accesului pentru grupurile vulnerabile; gestionarea deșeurilor – asigurarea colectării separate pe fracții, îndeplinirea țintelor de reciclare la nivel de municipalitate, implementarea instrumentului „plătește pentru cât arunci”, informarea și educarea cetățenilor.
În urma acestei cercetări, Primăria Municipiului Pitești s-a clasat pe locul al III-lea la capitolul „educație”, municipalitatea piteșteană numărându-se printre câștigătorii care au prezentat, în cadrul evenimentului, exemple de bune practici: din cele 100 de puncte posibile, Sectorul 2 București a obținut 95, Sibiul 93,18 puncte, urmat de Oradea cu 92,50 de puncte, Piteștiul aflându-se pe podium, cu 83,37 de puncte, alături de Târgoviște, cu 80 de puncte. Monitorizarea a vizat 47 de UAT-uri (municipii reședință de județ și primăriile de sector din București) și a fost realizată în perioada septembrie 2021-mai 2022.
Proiectul „Cetățeni activi pentru servicii publice de calitate la nivel local” este derulat de Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociația Act For Tomorrow și Vellenes Fellesorganisasjon, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității de mobilizare și implicare civică, în special în rândul tinerilor, prin dezvoltarea unui set de metode și instrumente de monitorizare și advocacy în vederea îmbunătățirii calității serviciilor de transport public, educație și gestionare a deșeurilor furnizate de administrațiile publice locale din mediul urban.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.