În conformitate cu art. 155, alin. 3, litera a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, primarul prezintă consiliului local, în primul trimestru al anului, un raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale, care se publică pe pagina de internet a unităţii administrativ-teritoriale în condiţiile legii. În ceea ce priveşte comuna argeşeană Sălătrucu, primarul Nicolae Langer l-a făcut public în data de 4 martie 2022.
Autoritatea publică locală utilizează resurse umane, materiale şi financiare, astfel încât să contribuie permanent la eficientizarea sistemului administrativ şi la îmbunătăţirea relaţiilor dintre administraţie, societate civilă şi contribuabili, în concordanţă cu cerinţele referitoare la implementarea aquis-ului comunitar şi procesul de integrare europeană.
Autorităţile din administraţia publică trebuie să dea dovadă de profesionalism şi etică la cele mai ridicate standarde, să aibă transparenţă în actul administrativ, să fie flexibil şi adaptabil conform cerinţelor individualizate ale cetăţenilor, precum şi să dea dovadă de responsabilitate faţă de cetăţeni şi comunitatea locală.
În anul 2021, starea economică, socială şi de mediu a comunei Sălătrucu a continuat pe o linie ascendentă. S-a constatat încă o dată că hotărârile adoptate de Consilul Local Sălătrucu au vizat cele mai acute probleme ale comunei, situaţii ce trebuiau rezolvate cât mai urgent.
Hotărârile luate de Consiliul Local au fost duse la îndeplinire de către conducerea primăriei şi de către aparatul propriu. În anul 2021 au fost emise un număr de 73 hotărâri de consiliu şi 151 dispoziţii de primar.
Ajutaţi de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Administraţia Fondului pentru Mediu, Consilul Judeţean Argeş şi Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş, activitatea în comuna Sălătrucu s-a desfăşurat în condiţii bune.
Bugetul local al comunei a fost bine întocmit, dovadă fiind desfăşurarea în bune condiţii a exerciţiului bugetar în anul 2021. Printr-o mobilizare bună s-a reuşit atragerea unor sume de bani suplimentare la Bugetul local, atât din venituri proprii, cât şi din alte surse de la nivel judeţean şi naţional. Toate cheltuielile efectuate au fost bine structurate, iar primarul Langer consideră că în anul 2021 administraţia publică locală a avut fonduri suficiente pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii.
Pe domenii de activitate, situaţia se prezintă asfel:
I. ÎN DOMENIUL INFRASTRUCTURII
• Creşterea eficienţei energetice a iluminatului public în comuna Sălătrucu, judeţul Argeş (100%).
• Lucrări la reţeaua de alimentare cu apă a comunei:
• Reabilitare şi extindere alimentare cu apă în comuna Sălătrucu, tronson III – executat 10%.
• Decolmatat canale şi şanţuri pentru preluarea apelor pluviale.
• Lucrări de salubrizare pe raza comunei (tăiat iarba domeniul public).
• Refacere pod pe drum local Lazuri peste râul Topolog, reparaţii şi consolidare maluri cu gabioane, pietruire drum local Lazuri, L = 400 m, comuna Sălătrucu, judeţul Argeş (100%).
• Execuţie teren de mini-fotbal (22 m x 42 m = 924 mp), în comuna Sălătrucu, sat Văleni, judeţul Argeş (100%).
II. ÎN DOMENIUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
- S-au vândut lemne de foc locuitorilor din comună şi celor patru unităţi şcolare din comună la un preţ rezonabil.
III. CULTURĂ
- Sărbătoare – Ziua comunei Sălătrucu în prima duminică a lunii iulie a fiecărui an.
IV. PRIMĂRIE
- Aprovizionarea cu lemne de foc suficiente.
- Dotarea unităţii cu necesarul de furnituri de birou, tehnică de calcul şi materiale de curăţenie. V. ASISTENŢĂ SOCIALĂ
- Achitat la zi indemnizaţiile persoanelor cu handicap.
- Achitat la zi salariile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap.
- Achitat la zi ajutoarele pentru încălzire.
- Asigurat actele necesare pentru întocmirea dosarelor de alocaţie pentru copii, monoparentale, complementare, pentru copiii nou-născuţi şi VMG.
- Asigurat actele necesare pentru întocmirea dosarelor pentru burse elevi şi „Bani de Liceu”.
- Acordare ajutoare urgenţă aprobate prin dispoziţii ale primaruliui, având la bază Hotărârea Consiliului Local nr. 77/17.12.2015 cu privire la situaţiile deosebite pentru care
primarul poate acorda ajutoare de urgenţă.
VI. PROTECŢIA MEDIULUI
- Strângerea gunoaielor menajere de la populaţie (străzi unde autogunoiera nu are acces).
- Curăţirea şanţurilor de scurgere a apei de resturile menajere.
- Curăţirea cursurilor de apă de resturile menajere.
- Decolmatarea canalelor de scurgere a apelor pluviale de resturile menajere.
VII. AGRICULTURĂ
- Asigurarea asistenţei sanitar-veterinare în comună de către un medic veterinar.
- Închirierea păşunilor comunale Asociaţiei crescătorilor de bovine, ovine şi caprine Sălătrucu Văleni începând cu martie 2019, pentru o perioadă de 7 ani – 800 ha, contract încheiat prin licitaţie publică, în conformitate cu legile în vigoare.
- Întocmirea carnetelor de producător.
- Ţinerea la zi a Registrelor Agricole privind evidenţa terenurilor agricole şi efectivelor de animale.
- Întocmirea documentelor în vederea acordării de despăgubiri pentru pagubele produse culturilor de către animalele sălbatice.
- Întocmirea actelor necesare în vederea obţinerii unor subvenţii agricole din fondurile europene APIA.
- Întocmirea documentaţiilor în vederea vânzărilor de terenuri agriciole aflate în extravilanul comunei şi depunerii acestora la Direcţia Agricolă a Judeţului Argeş – Legea nr. 17/2014.
VIII. FOND FUNCIAR
- Finalizarea situaţiilor centralizatoare legate de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
- Reconstituire dreptului de proprietate (punerile în posesie – 99% din cereri).
- Titluri de proprietate emise (98%).
- Cadastrare generală a comunei – fonduri europene.
Pentru anul 2022
Finalizarea investiţiilor în curs de execuţie şi începerea altora care au fost introduse la finanţare:
• Reabilitare, modernizare Dispensar Veterinar Sălătrucu.
• Prima înfiinţare a reţelei publice de apă uzată în comuna Sălătrucu.
Investiţii noi:
• Înfiinţare reţea distribuţie gaze naturale în comuna Sălătrucu, judeţul Argeş.
• Reabilitare, modernizare şi dotare Şcoala Primară nr. 1 Văleni.
• Reabilitare, modernizare şi dotare Dispensar Uman Sălătrucu-Centru.
• Servicii de proiectare faza PT+DE, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi lucrări de execuţie aferente proiectului: „Reabilitare şi extindere alimentare cu apă în comuna Sălătrucu – tronson III”.
• Servicii de proiectare faza PT+DE, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi lucrări de execuţie aferente proiectului: „Modernizare drumuri de interes local în comuna Sălătrucu – tronson II”.
• Alte investiţii necesare comunităţii locale care vor putea fi finanţate din fonduri de la bugetul de stat şi UE.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.