Astăzi, 12 iulie 2022, au fost semnate la Primăria Municipiului Pitești contractele de proiectare și execuție pentru două obiective importante din cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”.
Referitor la primul obiectiv – „Stații de așteptare călători transport public urban, în municipiul Pitești” – sunt propuse pentru amenajare un număr de 99 de stații așteptare călători care deservesc rețeaua de transport public cu autobuze pe o lungime de aproximativ 47,10 km, din care 11 stații sunt situate în zona de protecție a monumentelor istorice.
Lucrările vor fi executate de SC C.S.V INFRATECH SRL (Lider) și SC EUROPPAN PROD SA (Asociat), cu terți susținători: SC EUROMATERIA SRL, SC GLOBEXTERRA SRL și subcontractanții SC MONDO COM SRL, SC SIGMA MOBILITY ENGINEERING SRL, SC SMART SERVICES CNS SRL. Valoarea contractului este de 20.216.633,92 lei, inclusiv TVA. Durata contractului este de 21 luni, din care 3 luni pentru întocmire proiect tehnic și detalii de execuție, iar 18 luni de execuție a lucrărilor.
Necesitatea acestor investiții este determinată de condițiile improprii și neadaptate la cerințele actuale ale stațiilor de așteptare pentru călători. Semnalizarea și amenajarea stațiilor de transport din municipiul Pitești sunt precare, călătorii găsesc cu greu stațiile de transport public și orarul mijloacelor de transport pentru fiecare traseu în parte. Indicatoarele din stații nu sunt poziționate într-un loc vizibil și ușor de reperat, iar zonele de așteptare nu sunt amenajate corespunzător.
Principalele lucrări care se vor executa sunt:
- dotarea cu două panouri laterale pentru informarea călătorilor (afișarea timpilor de sosire în stații și a hărții traseelor de transport);
- dotarea în funcție de amplasament, cu un panou interactiv digital, pentru 25 de stații, pentru afișarea informațiilor legate de serviciile de transport în comun, prețuri titluri de călătorie, hartă interactivă etc. Stațiile prevăzute cu panourile interactive vor fi dotate cu internet WiFi;
- dotarea cu un punct de acces multi USB pentru încărcarea bateriei dispozitivelor mobile încorporat într-un panou informativ (afișare oră, vreme);
- stațiile vor fi echipate cu locuri pentru stat jos, din profile metalice galvanizate și dimensionate corespunzător;
- stațiile vor fi adaptate pentru persoanele cu dizabilități, dotate cu benzi tactile conform specificațiilor normelor în vigoare;
- amenajarea a 20 (16+4) puncte de vânzare bilete în stații – activitățile comerciale din stații să fie doar pentru vânzarea titlurilor de călătorie și abonamentelor; punctele de vânzare vor fi racordate la electricitate și internet;
- amenajarea unui grup sanitar în stațiile cap de linie, și anume: Războieni, Găvana, Gheorghe Doja și Trivale;
- stațiile vor fi racordate la rețeaua de electricitate;
- stațiile amenajate cu punct de vânzare bilete și grup sanitar vor fi conectate la internet;
- dotarea stațiilor cu camere video de supraveghere;
- dotarea cu un element semnal, panou de afișare a denumirii stației;
- coșuri de gunoi.
Referitor la al doilea obiectiv – „Optimizarea traseelor de transport public de călători prin introducerea a 3 linii noi” sunt propuse 6 stații noi pentru înființare amplasate pe traseul ce face conexiunea între bulevardul I.C. Brătianu și strada Depozitelor. Necesitatea investiției propuse este determinată de faptul că rețeaua de transport public din municipiul Pitești nu acoperă uniform întreg teritoriul.
În prezent, transportul local de călători cuprinde 19 trasee de autobuze, însumând 276,90 km. Prin această investiție se dorește înființarea a 6 stații noi, aflate pe raza teritorial-administrativă a municipiului Pitești. Acestea vor fi împărțite în 3 categorii, în funcție de amplasare și dimensionare: 2 stații fără panouri laterale amplasate în zonele unde lățimea trotuarului nu este suficientă, 1 stație cu panouri laterale (modul standard) și 3 stații semnalizate cu totem în zonele unde spațiul nu permite amplasarea unei stații de așteptare.
Lucrările vor fi executate de SC C.S.V INFRATECH SRL (Lider) – SC EUROPPAN PROD SA (Asociat) cu terți susținători: SC EUROMATERIA SRL, SC GLOBEXTERRA SRL și subcontractanții SC MONDO COM SRL, SC SIGMA MOBILITY ENGINEERING SRL, SC SMART SERVICES CNS SRL. Valoarea contractului este de 771.486,29 lei, inclusiv TVA. Durata contractului este de 18 luni, din care 3 luni pentru întocmirea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, iar 15 luni pentru execuția lucrării.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.