Transformarea Căminului C3 – Liceul Tehnologic „Dimitrie Dima” în clădire de locuințe sociale a fost finalizată, recepția lucrării fiind efectuată astăzi, 28 august 2023.
Proiectul a fost finanțat în cadrul Programul de construcții de locuințe sociale, valoarea totală a lucrărilor fiind de 8.199.570 lei fără TVA, din care valoarea eligibilă nerambursabilă a fost de 6.993.778,09 lei cu TVA. Lucrările au fost executate de către Asocierea PROINSTAL PIPE S.R.L. (lider asociere) și SILVORA TERA S.R.L. (asociat).
Oportunitatea de finanțare oferită de Programul de construcții de locuințe sociale conform Legii nr. 114/1996, derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a fost valorificată de către Municipiul Pitești prin depunerea unei cereri de finanțare pentru obiectivul de investiții „Transformare Cămin C3 – Liceul Tehnologic Dimitrie Dima în clădire de locuințe sociale”.
Proiectul s-a implementat cu scopul de transformare a clădirii existente într-o clădire de locuințe sociale cu toate funcțiunile unei asfel de clădiri, respectându-se standardele legale din Legea locuinței.
Proiectul implică: intervenția majoră asupra imobilului existent în toate componentele sale: compartimentări și închideri, finisaje, izolații și învelitoare, elemente structurale și instalații de toate tipurile ale clădirii (și ale incintei), amenajări exterioare și împrejmuire. Toate lucrările proiectate au avut ca scop asigurarea punctuală și generală a respectării normelor și normativelor specifice lucrării proiectate și aducerea elementului în sine, cât și a ansamblului constructiv respectiv în cadrul limitelor și cerințelor normate.
Conform proiectului, au fost realizate 55 de garsoniere și 4 apartamente.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.