Aşa cum v-am adus la cunoştinţă la timpul potrivit, în data de 12 decembrie 2021, primarul Constantin Panţurescu a primit o adresă semnată de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Prin aceasta i se aducea la cunoştinţă edilului-şef al Primului Oraş Regal al României că în cadrul Masterplanului General de Transport al României, respectiv în cadrul Planului Investiţional de Dezvoltare a Infrastructurii de Transport pentru perioada 2020-2030, este propus la finanţare din cadrul Programului Operaţional Transport POT 2021-2027, pe lângă proiectele majore de infrastructură, în Axa 2 – Îmbunătăţirea conectivităţii prin dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru accesibilitate teritorială în cadrul judeţului Argeş – şi obiectivul „Varianta de ocolire Curtea de Argeş, lungime estimată 7,8 km, cost estimat 25,7 milioane euro”. Sursa de finanţare este din fonduri externe nerambursabile, iar echipa de proiecte din cadrul Primăriei s-a apucat de lucru să întocmească documentaţia pentru Centura Municipiului Curtea de Argeş.

Această informare le-a fost adusă la cunoştinţă şi aleşilor locali, iar liderul PNL Curtea de Argeş, Cristian Mitrofan, l-a întrebat pe Panţurescu când estimează că va fi gata lucrarea. „Cine vrea să vadă cum se munceşte, să vină să vadă câtă documentaţie trebuie pentru un asemenea proiect. Până în 2027 trebuie terminată Centura! Dacă am pornit cu dreptul, să spun aşa, pentru că demersurile sunt făcute cu mai bine de un an de zile în urmă, nu sunt de acum, şi ne mişcăm bine, s-ar putea să se termine odată cu Autostrada”.

Consilierul Ion Şerban s-a interesat dacă s-a stabilit traseul, iar Constantin Panţurescu a răspuns astfel: „Până la traseu trebuie făcut un studiu de trafic, apoi un S.F. ş.a.m.d. Dar dacă chiar te interesează, treci pe la mine şi îţi spun”, a încheiat într-o notă optimistă edilul-şef.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.