# UATC Corbi a primit pentru decontarea facturilor suma de 1.014.654,63 lei pentru obiectivul „Dezvoltarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final, pe teritoriul comunei Corbi, județul Argeș”.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 1.046.977.902,93 lei, în vederea decontării facturilor pentru 627 obiective finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a anunțat ministrul Cseke Attila.

„Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny are, în acest an, un buget de 10 miliarde lei, în timp ce facturile restante din acest program însumează, în prezent, 3,7 miliarde lei. Din această datorie, am virat acum peste 1 miliard lei și vom continua să plătim facturile restante, astfel încât, la finalul lunii martie, să finalizăm plata tuturor restanţelor aferente acestui program”, a precizat ministrul Dezvoltării.

Din Argeş a primit bani pentru decontarea facturilor UATC Corbi, pentru obiectivul „Dezvoltarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final, pe teritoriul comunei Corbi, județul Argeș”, categoria de investiţii Sisteme de distribuție gaze naturale, valoarea solicitată pentru decontare 1.014.654,63 lei, realizare 100%, proiectare şi execuţie ROCIP INSTAL SRL.

Proiectele vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, construirea sau refacerea unor poduri și podețe, precum și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, precum și înființarea și dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, a arătat ministrul. Situația plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, accesând link-ul: https://www.mdlpa.ro/pages/plati.