Pentru reducerea pierderilor de apă de natură comercială, societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti desfășoară permanent acțiuni de verificare pe zone și pe categorii de utilizatori, în vederea asigurării că serviciile prestate de societatea noastră sunt contractate în mod legal.
Astfel, de la începutul anului 2023 s-au desfășurat ample acțiuni de control la un număr de peste 290 de locații, în urma cărora s-au identificat neconformități la un număr de peste 190 de utilizatori. În toate aceste cazuri au fost aplicate prevederile legale în vigoare și s-a luat măsura recuperării prejudiciului adus societății și a tuturor costurilor de intrare în legalitate.
Valoarea totală a facturilor emise ca urmare a activității de control a fost de peste 600.000 lei de la începutul anului, iar procentul de încasare, acceptare la plată şi facturi curente este de peste 95%.
Pe perioada 1 ianuarie-26 mai 2023, echipele de control din cadrul Departamentului Comercial au identificat următoarele situații care nu sunt în acord cu legislația aplicabilă și nici cu contractul de furnizare prestare încheiat cu operatorul:
- 12 branșamente de apă ilegale, reprezentând lucrări clandestine de ocolire a contorului, tip by-pass, din care 2 identificate la un restaurant și o asociație de proprietari;
- 5 utilizatori care au intervenit neautorizat asupra aparatului de măsură prin ruperea sigiliului, decarcasarea apometrului sau aplicarea de magneți, care împiedicau mecanismul de înregistrare;
- 19 surse proprii nedeclarate și necontorizate, prin care se asigura consumul menajer, cu deversare în rețeaua publică de canalizare și fără contract încheiat în acest sens;
- 156 de racorduri de canalizare clandestine, utilizate fără contract.
„Acțiunile de verificare ale SC Apă Canal 2000 SA vor continua pentru identificarea branşamentelor de apă și a racordurilor de canalizare clandestine, care conduc la reducerea debitului de apă și diminuează eforturile operatorului de asigurare în condiții optime a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, fiind astfel afectați toți utilizatorii”, a declarat directorul general Mihail Marinescu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.