Vă reamintim că termenul limită de depunere a cererilor şi a declaraţiilor pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei, însoțite de documente justificative privind componența familiei, veniturile realizate de membrii acesteia, precum și acte doveditoare privind locuința sau bunurile deținute de aceștia pentru sezonul rece noiembrie 2021-martie 2022 este până la 20.11.2021.

După această dată se vor înregistra cererile pentru consumatorii care îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei pe parcursul sezonului rece, iar stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței se va face după cum urmează:

a) începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;

b) începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.