Prima etapă a dezbaterii publice privind oportunitatea construirii unui nou spital la Pitești a avut loc în data de 7 decembrie 2021, în Sala Filarmonicii, unde, în premieră, municipalitatea piteșteană a organizat o întâlnire de lucru cu specialiștii în managementul sănătății, pentru găsirea unor soluții de creștere a serviciilor medicale pentru comunitate.
Transmisă online pe pagina de Facebook a Primăriei Pitești, dezbaterea a fost mediată de către primarul Piteștiului, Cristian Gentea și de viceprimarul Gelu Tofan. Au participat consilieri locali, reprezentanți ai municipalității, manageri de spitale, directorul DSP, președintele Colegiului Medicilor, liderul de sindicat SANITAS, directorul Serviciului Județean de Ambulanță, reprezentanți ai Asociației Medicilor de Familie Argeș, medici de prestigiu, specialiști în management medical, parlamentari de Argeș (specialiști în medicină), precum și reprezentanți ai mediului public. Au fost, de asemenea, prezenți și au luat cuvântul președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, rectorul Universității din Pitești, Dumitru Chirleșan, primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu.
Timp de 2 ore au fost expuse opinii argumentate pe marginea unor teme care au impact asupra demersului pus în discuție: de la strategia Organizației Mondiale a Sănătății privind serviciile pentru comunitate – pe care România trebuie să o respecte – până la posibilitățile financiare și resursele umane necesare pentru un proiect aplicat, așa cum este un spital municipal.
Strategia pe termen lung a OMS este aceea de reducere a numărului de paturi de spital și, implicit, a numărului de spitale în Europa și în lume, urmărind creșterea calității și a duratei vieții cetățeanului prin aducerea actului medical în proximitate – centre de permanență, care să asigure serviciile medicale de tipul urgențelor minore, prevenția și monitorizarea permanentă a stării de sănătate în comunitate.
Piteștiul este singurul municipiu din România care nu are un astfel de centru de permanență, soluție care ar degreva Spitalul Județean de dificultatea asigurării unor fluxuri eficiente ale serviciilor medicale de urgență și pe specialitățile medicale prioritare.
O primă concluzie a celor prezenți a fost aceea că Municipiul Pitești, alături de Consiliul Județean, trebuie să contureze două strategii, pe termen mediu și lung, privind sistemul medical: pe termen scurt este nevoie de transformarea unor dispensare în centre de permanență sau de construirea unui astfel de centru, care să asigure accesul populației la servicii medicale de urgență minoră, pe termen lung fiind necesară construirea unui spital al Municipiului Pitești, proiect care se va întinde pe următorii 10 ani. La costurile investiției într-o clădire cu dotări la nivel european (din fonduri europene sau guvernamentale) se adaugă costurile echipamentelor, în funcție de specializările medicale oportune nevoilor comunității piteștene, costurile legate de resursa umană, care se va forma de acum înainte (în acest sens, Universitatea din Pitești intenționează introducerea unor programe de studiu în domeniul sănătate și medicină generală), precum și costurile exploatării zilnice (finanțate prin bugetul local).
Un factor decisiv în luarea unei decizii privind ridicarea unui spital municipal este posibilitatea legală de decontare prin CAS a paturilor de spital finanțate, ținând cont de faptul că numărul de paturi ce pot fi contractate de un județ prin CAS este limitat prin lege, în raport cu numărul locuitorilor și cu directivele OMS.
Participanții au evidențiat importanța și beneficiile inițiativei de a organiza o astfel de dezbatere, de a discuta public despre provocările și necesitățile sistemului de sănătate local și regional. La propunerea consilierilor locali și a specialiștilor CAS și DSP vor continua întâlnirile de lucru, aplicate pe identificarea direcțiilor de acțiune în acord cu cele două strategii asumate drept concluzii de către participanți.
Reamintim că punctul de vedere și sugestiile cetățenilor sunt așteptate pe adresa de e-mail: primaria@primariapitesti.ro, cu subiectul „Oportunitate spital nou”.
Compartimentul Comunicare Primăria Municipiului Pitești
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.