Comisia mixtă de control constituită în vederea identificării clădirilor și/sau terenurilor neîngrijite face deplasări în teren, permanent, începând cu luna iulie a anului curent, conform „Regulamentului de stabilire a criteriilor și a procedurii de încadrare a clădirilor/terenurilor situate în intravilanul Municipiului Pitești în categoria „neîngrijite”, în vederea majorării impozitului pentru acestea cu 500% ”, aprobat prin HCL nr. 190/27.05.2021.

Proprietarii clădirilor și/sau ai terenurilor din această categorie au obligativitatea de a remedia situația semnalată de către Comisie. Îndeplinirea obligațiilor ce le revin va fi, ulterior, comunicată de către aceștia Comisiei, termenul limită fiind data de 30 noiembrie a anului în curs. Comisia notificată de către proprietar va constata, prin verificare, situația de fapt și va întocmi procesul verbal de conformitate.

În cazul neîndeplinirii de către proprietari a obligațiilor ce le revin, impozitul pe clădirile și pe terenurile neîngrijite va fi majorat cu 500%, măsură ce se va aplica pentru anul fiscal următor celui în care s-a adoptat hotărârea individuală de majorare.

Criteriile de încadrare a clădirilor și a terenurilor neîngrijite, ai căror proprietari sunt persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, situate în intravilanul municipiului Pitești, precum și procedura în urma căreia se stabilește încadrarea acestora în categoria „neîngrijite” și aplicarea prevederilor legale în vigoare pentru aceste situații pot fi vizualizate accesând link-ul: http://www.primariapitesti.ro/…/190%20HCL%20aprobarea.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.