n Suspendat, acesta revine la vechiul loc de muncă de la Muzeul Municipal, până la decizia instanţei.n „Dacă va fi cazul, cu sprijinul colegilor, intenţionez să candidez din nou!”n Primarul Panţurescu a rămas fără mâna dreaptă…C-a fost dorinţă proprie, ordin ori altceva, nici nu mai contează. Faptul rămâne: în ultima zi de mandat, prefectul Emanuel Soare l-a suspendat pe viceprimarul din Curtea de Argeş! Astfel, şeful administraţiei municipale, Constantin Panţurescu, a fost văduvit de adjunctul pe care şi l-a dorit. Motivul invocat de prefect a fost un viciu de procedură la alegerea lui Ştefan Dumitrache. C-or fi gafat susţinătorii săi dând cu mămăliga-n lapte, c-or fi fost alte şoapte, povestea adevărată poate că n-o vom şti vreodată. Cert este faptul că din punctul de vedere al fostului prefect, care a fost obligat de PNL să coboare o treaptă ierarhică, Ştefan Dumitrache nu mai este sub-primar, ci şomer!Confirmarea veştii a picat la Curtea de Argeş în 4 martie, dată la care se împlineau 44 de ani de la cutremurul catastrofal din seara zilei din 1977. Chestionat pe această temă, Ştefan Dumitrache părea că nu putea găsi raţiunea deciziei. În sprijinul acestei opinii aducea faptul că fusese prezent la alegerea sa ca viceprimar, din 20 noiembrie, un reprezentant al Instituţiei Prefectului Judeţului Argeş. Care, se pare că a avut nevoie de un interval de timp mai îndelungat pentru a-şi da seama că asistase impasibil la un proces electoral paralel cu prevederile legale. Sau că asta a vrut după atâta timp să înţeleagă dl. prefect. Presupusa (deocamdată) ilegalitate n-a fost sesizată nici la acel moment şi nici după de către Secretarul General al Municipiului, juristul Radu Chirca, profesionist care a participat la destule momente de acest gen în cariera domniei sale.„Astăzi, de dimineaţă, în 4 martie 2021, am primit această veste la care, recunosc, nu mă aşteptam. Am înţeles că dl prefect Soare ar fi atacat hotărârea de consiliu privind alegerea mea ca viceprimar. Pentru mine, după ce m-am consultat cu specialişti în domeniu şi după ce s-au depus actele la Judecătorie, este clar că sunt suspendat. Practic, la ora actuală nu rămân şomer, ci mă voi întoarce la vechiul loc de muncă de la Muzeul Municipal. Acolo voi rămâne până la decizia instanţei. Dacă-mi va fi nefavorabilă şi voi obţine sprijinul colegilor, intenţionez să candidez din nou pentru postul de viceprimar!”, a declarat Ştefan Dumitrache.
Despre autor
postări asemănatoare
Mihai Coteţ, preşedinte PNL Piteşti: „Festivalul Bujorului nu e pe placul primarului Gentea!”
mai 15, 2023
Cele mai noi articole
- PSD Argeș are cea mai bună echipă de candidați la alegerile din 1 decembrie pentru Parlament!
- Primăria Orașului Mioveni: Piața Agroalimentară „Dacia” se va închide temporar!
- Ministrul Simona Bucura-Oprescu și președintele Ion Mînzînă au votat pentru un președinte care să aducă echilibru și dezvoltare în România
- Cristian Gentea: „Pe piteșteni îi îndemn să iasă la vot în număr cât mai mare și să voteze cu inima pentru binele nostru comun!”
- ARGEŞ: Întreruperi de energie electrică în săptămâna 25 noiembrie-1 decembrie 2024