În perioada 20-22 mai 2022, în pitoreasca localitate Corbeni, de sub poalele Muntelui Ghițu, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Festivalului de rock „Poienari Archangels Fest”. A fost aceeași locație ca și anul trecut, mai exact, în aval, pe malul stâng al Râului Argeș, într-o poieniță mirifică, încărcată de povești locale și istorie: de la trecerea boierilor prizonieri aduși pe jos, tocmai de la Târgoviște, de către Vlad Țepeş, cu scopul de a ridica Cetatea Poenari, pe ruinele unui fort dacic, în semn de răzbunare pentru tatăl său, Vlad Dracul, care fusese trădat și ucis de către boierii uzurpatori, până la venirea mareșalului Ion Antonescu pe plaiurile noastre, acolo unde aduce soldați ruși, prizonieri de pe câmpurile de luptă din cel de-Al Doilea Război Mondial și construiește cu aceștia un sat modern, cu o arhitectură și infrastructură specifică Europei de Vest.
Astfel că într-un loc plin de energie, acorduri de chitară și turații „la blană” ale motoarelor pe două roţi, cele două zile pline au însuflețit Corbeniul, trecându-l pe harta marilor festivaluri de rock din țară. Anul acesta, Consilul Județean Argeș, Primăria și Consilul Local al comunei Corbeni s-au alăturat evenimentului, devenind parteneri și militând pentru crearea unei tradiții în ceeea ce privește desfăşurarea acestui festival ca mijloc de promovare a turismului rural, și nu numai.
Vineri, 20 mai, în prima zi a desfășurării festivalului au urcat pe scenă interpreți și trupe rock, dintre care amintim: „Fără vise”; „Masterpiece” – tribut Metallica; „My Queen by Dan Helciug” aducând tribut legendarei trupe Queen; The RO-CK – tribute AC-DC; SpeaK Floyd – tribute Pink Floyd.
De precizat ar fi faptul că a doua ediție a evenimentului a venit cu vești bune pentru locuitorii comunei Corbeni, care au beneficiat de intrare gratuită, prezentând la intrare doar cartea de identitate care atesta domicilul pe raza localității.
Sâmbătă, 21 mai, la orele 14.00 s-a dat startul Paradei Moto, traseul fiind stabilit pe DN 7C Transfăgărășan, Corbeni-Cetatea Poenari, tur și retur. Impresionanta paradă moto s-a încheiat în aplauzele spectatorilor. După orele 15.00 a urmat înscrierea participanților la concursuri și deasfășurarea acestora. Seara, după orele 18.00, au concertat Vlad Bilous, care a reușit prin interpretarea piesei „You may say I’m a dreamer” să smulgă ropote de aplauze în special din partea tinerelor prezente.
Evenimentul a continuat cu interpretarea pieselor rock de către trupele Taking Back August, Myst, Anton, Trooper și Cargo. Atmosfera a fost incendiară. Mii de oameni, veniți din toate părțile României, au simțit la unison, au cântat și s-au bucurat de momentele frumoase oferite de invitații de seamă care au făcut ca Valea Argeșului să devină pentru câteva zile Valea Rock-ului.
Organizatorii au avut în vedere să ofere participanților la festival posibilitatea de a savura atât produse tradiționale specifice zonei noastre, cât și preparate marinărești, licori acidulate, fermentate, distilate, cât și băuturi artizanale – de exemplu Berea artizanală obținută de un producător local din Argeș. Bineînțeles că nu au lipsit deserturile colorate, glazurate și adorate de către cei mai tineri participanți ai evenimentului care și-au însoțit părinții. De asemenea, accesoriile mult-râvnite de către bikeri nu au lipsit de pe tejghelele comercianților, cum de altfel, nu au lipsit nici tricourile inscripționate cu simboluri, nume de trupe etc. din fascinanta lume a rock-ului.
Festivalul „Poienari Archangels Fest” a avut un succes imens. A strâns laolaltă o mulțime de fii ai localității, care au profitat de ocazie și s-au întors acasă, chiar dacă și numai pentru un weekend. În urma discuțiilor purtate atât cu edilii comunei, administratorii pensiunilor, cât și cu agenții economici de pe raza localității, evenimentul și-a adus contribuţia la dezvoltarea turismului rural, dar și la creșterea încasărilor diferitelor societăți comerciale. „Dacă anul trecut, pensiunile au fost ocupate cam 85-90%, anul acesta au atins pragul de 100%, mulți turiști fiind nevoiți să se cazeze pe Valea Argeșului în localitățile vecine comunității noastre”, ne-a declarat primarul Nicolae Dinică.
Siguranța și liniștea evenimentului au fost asigurate de către echipaje din cadrul Jandarmeriei Argeş, dar şi de un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş, care s-a aflat în permanenţă la faţa locului.
Ultima zi dedicată festivalului a fost cea de duminică, 22 mai, atunci când, rând pe rând, bikerii s-au strâns în locul în care s-a desfașurat evenimentul, iar de acolo și-au luat „La revedere!” de la localnici și au plecat spre casele lor.
Festivalul „Poienari Archangels Fest” a reușit, din punctul nostru de vedere, să aducă o notă de prospețime comunității, contribuind – de altfel – și la bunăstarea și dezvoltarea acesteia. Să nu uităm că fanii muzicii rock mai au de aşteptat doar până în august pentru Stonebird Festival de la Corbi. „Plănuim să facem o ediție memorabilă anul acesta: 5 ani de la prima ediție și un festival de 3 zile și 3 nopți magice – vineri, sâmbătă, dar și duminică, 12-14 august, Corbii de Piatră!” – au anunţat organizatorii. Grăbiţi-vă, încă mai sunt bilete! Let’s rock!!!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.