În acest an, ziua de 13 septembrie are o dublă importanță pentru cei care intervin primii în situații de urgență, fiind, pe lângă Ziua Pompierilor din România, și data la care este marcată Ziua Informării Preventive.

Cu acest prilej, la Detașamentul de Pompieri Pitești, a avut loc o ceremonie militară și religioasă, la care au luat parte reprezentanți ai autorităților locale și regionale, urmată de tradiționalele activități de „porți deschise” – exerciții demonstrative și prezentarea tehnicii de intervenție – la care participă spectatori mari și mici, evenimentul fiind, în egală măsură, spectaculos și educativ.

Primăria Municipiului Pitești a fost reprezentată de către viceprimarul Gelu Tofan, care a transmis tuturor luptătorilor în situații de urgență aprecierea și recunoștința municipalității pentru curajul și puterea de sacrificiu a pompierilor, care își pun, de multe ori, viața în pericol, pentru salvarea altor vieți și pentru restabilirea stării de normalitate.

Data de 13 septembrie 2022 comemorează 174 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, dintre compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman, ziua aceasta fiind desemnată ca Zi a Pompierilor din România, în cinstea eroismului de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluției Române din 1848.

La mulți ani salvatorilor aflați mereu la datorie!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.